25.03.2014

"Rusia vrea sa mentina contactul cu G8". Anuntul care il contrazice pe Serghei Lavrov

Rusia doreste sa mentina contactul cu tarile din G8 la toate nivelurile, a declarat marti purtatorul de cuvant al presedintelui rus Vladimir Putin, citat de agentia de presa Interfax, potrivit Le Figaro si Reuters.
"Rusia vrea sa mentina contactul cu G8". Anuntul care il contrazice pe Serghei Lavrov

Membrii G7 (SUA, Japonia, Canada, Germania, Franta, Marea Britanie si Italia) au convenit luni ca, in locul summitului G8 care urma sa se desfasoare in iunie la Soci, in Rusia, sa organizeze la Bruxelles un summit G7 (G8 fara Rusia), ca urmare a anexarii Crimeii de catre Federatia Rusa. Reuniti la Haga, membrii G7 au decis luni sa reflecteze de asemenea asupra unor noi sanctiuni cu privire la Rusia, scrie Agerpres.

Intrebat despre contactele cu tarile din G8, purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat: 'Partea rusa continua sa fie pregatita sa aiba astfel de contacte la toate nivelurile, inclusiv la cel mai inalt nivel. Suntem interesati de astfel de contacte'.

Anterior, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat ca nu este o pierdere mare pentru Rusia, excluderea din G8. "Noi nu ne agatam de acest format si nu ar fi o mare tragedie daca nu ar mai exista G8", a spus Lavrov