Totodata, oficialul rus a salutat, in contextul vizitei sale la Chisinau, reinceperea negocierilor oficiale in formatul 5+2. Serghei Lavrov a tinut sa mentioneze ca partea rusa se pregateste serios si ca este importanta pentru Rusia deconservarea situatiei prin respectarea suveranitatii si integritatii teritoriale a Moldovei. Insa oficialul a tinut sa mentioneze ca Moscova isi doreste ca malul stang al Nistrului sa detina un statut special.
Cat despre asa-numitele alegeri din stanga Nistrului, ministrul rus de externe a fost laconic in declaratii. Acesta a amintit doar despre spusele anterioare ale oficialilor rusi care raman in picioare.
Declaratiile au fost facute in contextul in care Oleg, fiul mai mic al lui Igor Smirnov, este banuit alaturi de vicepresedintele bancii de la Tiraspol Oleg Brizitkii pentru delapidarea ajutorului umanitar rusesc in valoare de 160 de milioane de ruble. Procurorii sustin ca cei doi ar putea fi adusi fortat din Cipru pentru a fi anchetati. Anterior, si nora lui Igor Smirnov, sotia lui Oleg, Marina Smirnova, a fost citata de procuratura rusa pentru a depune marturii pentru crime savarsite impotriva Federatiei Ruse, fiind scoasa din cursa pentru alegerile in Duma de stat din cauza ca ar detine trei cetatenii. Totodata, organele de ancheta rusesti au facut perchezitionat si casa presedintelui administratiei bancii transnistrene Oxana Ionov, banuita ca ar fi participat la schemele de delapidare.
Organele de ancheta rusesti il banuiesc pe Oleg Smirnov de delapidarea ajutoarelor umanitare rusesti destinate locuitorilor din stanga Nistrului prin care si-a cumparat cateva apartamente in Moscova si o vila intr-o zona de elita a suburbiei moscovite.
Actiunile organelor de drept ale Rusiei au loc in contextul in care in stanga Nistrului urmeaza sa aiba loc alegeri la 11 decembrie, iar Kremlinul opteaza pe Anatolii Kaminskii in defavoarea lui Igor Smirnov. Totodata, seful administratiei prezidentiale a Rusiei Serghei Nariskin considera o greseala inaintarea candidaturii lui Igor Smirnov la asa-numitele "alegeri prezidentiale". Mai mult, presa rusa sustine ca Igor Smirnov a devenit o piedica piedica serioasa pentru realizarea proiectului ambitios al lui Medvedev, care presupune reintegrarea pacifista a Moldovei si instaurarea statutului de tara neutra.
