[“Sa isi dea demisia Procurorul General, sa isi dea demisia seful CNA, sa isi dea demisia domnul Candu. Sa fim foarte atenti cine va fi numit in locul Guvernatorului.”]
Europa Libera: Doamna Macovei, trei partide pro-ruse si o miscare civica anti-coruptie protesteaza impotriva guvernarii de la Chisinau. Cum vi se pare acest tablou?
Monica Macovei: Avem asadar trei partide conduse de oameni care nu fac altceva decat ceea ce spune Moscova. Rusia este foarte interesata sa isi recupereze influenta in aceasta zona si vedem ca nu numai Transnistria, ci intreaga Moldova.Mai departe, Alianta DA continua protestele. Eu vad ca aceste proteste sunt indreptate impotriva coruptiei si pentru reforme reale. Aici atrag atentia guvernului pro-european de la Chisinau ca trebuie sa faca reforme reale. De aceea au fost alesi de catre oameni si trebuie sa mearga pe acest drum. Asadar, reforme reale. Sa isi dea demisia procurorul general, sa isi dea demisia seful Centrului [National] Anticoruptie, sa fim foarte atenti cine va fi numit in locul guvernatorului Bancii Nationale, care a fost demis, dar tine si interimatul - un alt semn de intrebare.
De asemenea, sa isi dea demisia domnul Candu, presedintele Parlamentului, caci nu s-a facut nici o ancheta parlamentara. Evident, sa se faca investigatii pentru a se afla cine este vinovat pentru disparitia acelui miliard de dolari, sa returneze banii si sa plateasca si penal si politic. Nu se poate sa se intample asa ceva si sa nu existe nici o consecinta."
[“Pro-rusii fura demonstratia. S-au intins ca niste moluste peste demonstratia reala ca apoi sa castige alegerile si sa preia Moldova.”]
Europa Libera: Si daca aceste lucruri pe care Dvs. le recomandati se intampla, ce va intelege cetateanul de rand? Cine le-a determinat? Platforma DA sau celelalte trei partide?
Monica Macovei: „Partidele pro-ruse nu cer aceste lucruri, pentru ca exista o mare posibilitate ca o mare parte dintre ei sa fie implicati in scandalul miliardului de dolari. Partidele pro-rusesti au incercat sa „fure" demonstratia. Sa se ataseze demonstratiei platformei DA si sa o foloseasca. Iata, Rusia nici nu a avut nevoie sa declanseze ea o miscare.
A aparut, exact ca la Revolutia Romana, o miscare civica, pe fondul unor nemultumiri reale ale oamenilor ca politicienii nu fac ce au promis in campania electorala. Pe acest fond de revolta, apar partidele pro-rusesti, manevrate ca papusarii de la Moscova, care spun „da, dar si noi vrem sa cada guvernul."Nu trebuie sa cada guvernul, si aici guvernul trebuie sa aiba grija, pentru ca Alianta Pro-Europeana are 51 de deputati din 101. E la limita, pentru ca partidele pro-Moscova cumpara unul cate unul, ii conving, nu stiu cum fac, dar ii iau. Asadar trebuie sa isi pastreze majoritatea pentru a se putea tine de promisiunile facute. Am vazut ca au scazut dramatic in sondaje."
["Sunt deacord ca oamenii sa demonstreze. Ceea ce se intampla in Moldova nu este de acceptat. S-au facut promisiuni si legi care nu s-au respectat. Moldovenii tre sa-si faca treaba.”]
Europa Libera: Cine se afla in spatele acestor demonstratii?
Monica Macovei: „In spatele platformei DA s-a spus ca ar fi dl Filat, dar nustiu cat adevar este aici. Eu sunt de acord ca oamenii sa demonstreze, pentru ca ceea ce se intampla in R. Moldova nu este de acceptat si trebuie reactionat. Sa se faca reforme reale, pentru ca asta va schimba viata oamenilor! Anticoruptie! Sigur, exista campania „DNA, treci Prutul!” Deja este o persoana, un procuror de la DNA detasat acolo sa lucreze. Nu e mare lucru sa mai fie detasati si altii, daca exista vointa politica.
Ce a facut Centrul [National] Anticoruptie? Ce a facut procurorul general? Nimic! Platforma DA, care a pornit demonstratiile, vrea sa tina Moldova pe drumul european. Partidele pro-ruse vor exact contrariul. Iar daca nu va mai fi alaturi de UE, moldovenii nu vor mai avea vize in UE. in plus, avand in vedere ce se intampla azi in Europa si in jur - atentia UE este in Siria, este la refugiati! - Moldova nu mai reprezinta o prioritate. Romania este interesata de Moldova, eu sunt interesata de Moldova si mai sunt cativa care imping lucrurile aici, in UE. Dar moldovenii trebuie sa isi faca treaba."
[“Vom retrage liberalizarea vizelor in momentul in care reformele puse pe hartie nu vor continua. Politicienii, indiferent cum ii cheama si din ce partide sunt, trebuie sa se mai duca si la puscarie – ca au furat.”]
Europa Libera: Sugerati faptul ca daca guvernul pro-european va cadea si va fi inlocuit de un guvern pro-rus, UE va retrage aceasta facilitate a liberalizarii vizelor?
Monica Macovei: „O va retrage in momentul in care reformele puse pe hartiesi incepute atunci cand s-au liberalizat vizele nu vor continua. Ca este guvernul pro-european sau unul pro-rus. Eu sunt convinsa ca un guvern pro-rus nu va face nici o reforma ceruta de UE. Acum este perioada cea mai grea. Cea mai usoara a fost aceea de adoptare a legilor.Imi pare rau, dar politicienii, indiferent de cum ii cheama si din ce partid fac parte, trebuie sa se mai duca si la puscarie, ca au furat, ca au luat spagi si au aranjat contracte, la fel ca in Romania. Parintii si bunicii copiilor moldoveni ar trebui sa se gandeasca la faptul ca isi trimit copiii la scoli nu in Rusia, ci in UE. Nu se compara viata din Rusia cu viata din UE. De ce atunci sa isi doreasca un guvern pro-rus?"
Europa Libera: Ultimea mea intrebare este daca mai e ceva de facut, sau zarurile au fost aruncate deja de... Rusia, dupa cum spun unii analisti chiar de aici, din PE?
Monica Macovei: „Zarurile au fost aruncate, dar nu inseamna ca s-a terminat jocul. Daca guvernul face chiar si in doua saptamani aceste schimbari, sa schimbe procurorul general, de exemplu, oamenii nu mai ies in strada. Cu semnarea unui acord cu platforma DA, de numire in mod transparent a unui nou procuror general. Aducem din Romania un nou sef pentru Centrul [National] Anticoruptie, investigam unde s-a dus miliardul de dolari. Toate aceste lucruri se pot face rapid."
