01.11.2013

Coalitia a inregistrat proiectul privind abolirea imunitatii absolute a deputatilor

Deputatii ar putea ajunge mai usor pe banca acuzatilor. Coalitia de guvernare vrea sa modifice Consitutia si sa-i lipseasca pe alesii poporului de imunitate parlamentara. Un proiect de lege in acest sens a fost deja inregistrat. Comunistii anunta ca nu vor sa renunte la imunitate, in timp ce liberalii lui Mihai Ghimpu nu s-au decis inca.
Coalitia a inregistrat proiectul privind abolirea imunitatii absolute a deputatilor

 

Potrivit proiectului de lege, deputatii vor putea fi trasi la raspundere pentru orice incalcare, cu exceptia declaratiilor politice.

 

Valeriu STRELET, LIDER FRACTIUNE PLDM: ”Sa nu creem situatii cand imunitatea se transforma in impunitate, cand unii deputati ar putea sa se plaseze deasupra legii”.

 

Proiectul a fost initiat de liberal-democrati in 2012, intrucat ridicarea imunitatii fusese una dintre promisiunile electorale ale PLDM. Desi spun ca este o initiativa buna, democratii au semnat-o abia acum. Si asta pentru ca pana acum, n-au auzit de ea.

 

Igor CORMAN, PRESEDINTE PARLAMET, VICEPRESEDINTE PDM: ”Noi abia acum am primit invitatia oficiala de la colegii nostri, pana acuma nu am vazut”.

 

Democratii spun ca si colegul lor, Valeriu Guma, condamnat la 4 ani de inchisoare in Romania, a semnat documentul.

 

Andrian CANDU, VICEPRESEDINTE PARLAMENT, VICEPRESEDINTE PDM: ”El a semnat, la noi toti sunt egali”.

 

Deputatii din coalitie afirma ca proiectul de lege, semnat de 50 de deputati, trebuie discutat in Parlament in termen de sase luni. Daca timp de un an, acesta nu este examinat, proiectul devine nul. Comunistii nu vor sa renunte la imunitate.

 

Artur RESETNICOV, DEPUTAT PCRM: ”Special impotriva PCRM, ca sa ne faca dosare penale”.

 

Liberalul Mihai Ghimpu sta pe ganduri.

 

Mihai GHIMPU, LIDER PL: ”Proiect electoral”.

 

Proiectul a fost initiat de PLDM in iulie 2012, iar in noiembrie a primit avizul pozitiv al Curtii Constitutionale. Asa ca putea fi examinat in termen de sase luni, adica in luna mai a acestui an. Atunci insa cele trei partide de la guvernare se aflau in plin razboi, asa ca nici nu s-a discutat despre asta.

 

Pentru modificarea Constitutiei este nevoie de 76 de voturi, iar coalitia are doar 54.