In cursul unei convorbiri telefonice, cei doi ministri au "discutat despre convocarea negocierilor directe, in urmatoarele zece zile, intre Ucraina, Rusia, Statele Unite si UE, cu scopul de a reduce tensiunile", a declarat purtatorul de cuvant a diplomatiei americane, Jennifer Psaki.
Ea a adaugat ca reuniunea "va avea loc in urmatoarele zece zile", insa data si programul acesteia urmeaza sa fie stabilite.
Potrivit lui Psaki, Kerry a subliniat in cursul discutiei cu Lavrov ca protestele din estul rusofon al Ucrainei "nu par sa fie o serie de evenimente spontane", ci "mai degraba (...) par a fi o campanie bine pusa la punct, cu sprijinul Rusiei".
Anterior, Casa Alba l-a indemnat pe presedintele rus, Vladimir Putin, sa inceteze 'destabilizarea"Ucrainei, exprimandu-si ingrijorarea in legatura cu "escaladarea" crizei din aceasta tara, in contextul "presiunilor tot mai mari din partea Rusiei".
Ucraina se confrunta luni cu o amenintare de secesiune a zonelor rusofone de la frontiera cu Rusia, unii manifestanti proclamand o "republica suverana" la Donetk, un plan rus pentru a "dezmembra" statul, potrivitGuvernului de la Kiev.
