Referitor la accidentul in care a fost implicat saptamana trecuta, Recean a spus ca exista imaginile unei televiziuni care confirma ca era el anume la volan si nu adjunctul sau, iar testarile facute au demonstrat ca nu consumase alcool si viteza cu care se misca automobilul este cea permisa pe segmentul respectiv de drum.
„Am efectuat imediat dupa accident toate procedurile prevazute in asemenea cazuri, fara exceptie si cine din colegii dumneavoastra scriu despre aceasta pot si trebuie sa se documenteze”, a spus el, referindu-se la diferite versiuni aparute in mass-media privind accidentul.
Totodata, Recean a spus ca nu se supara pe presa ca insista asupra unor asemenea cazuri, deoarece persoanele din Guvern, demnitarii de stat trebuie sa fie responsabili de ceea ce fac.
