21.07.2014

Razboi in Fasia Gaza. Abbas cere o reuniune de urgenta a Consiliului de Securitate ONU. Bilantul total - 438 de morti

Peste 120 de palestinieni au fost ucisi de bombardamentele armatei israeliene la o periferie a orasului Gaza, duminica, in ziua cea mai sangeroasa a conflictului, in care 13 militari israelieni au murit, de asemenea, iar unul a fost rapit, potrivit Hamas, afirmatie dezmintita insa de Israel. Presedintele palestinian, Mahmoud Abbas, a facut apel la o reuniune de urgenta a Consiliului de Securitate ONU, scrie Mediafax.
Razboi in Fasia Gaza. Abbas cere o reuniune de urgenta a Consiliului de Securitate ONU. Bilantul total - 438 de morti

Presedintele american Barack Obama si-a exprimat ingrijorarea in legatura cu "numarul tot mai mare de morti" in Gaza si a anuntat ca seful diplomatiei americane, John Kerry, va merge la Cairo luni si va incerca sa gaseasca un "armistitiu imediat", relateaza AFP.

Liderii palestinieni si Liga Araba au acuzat Israelul de comiterea unei "crime de razboi" prin atacarea periferiei Shejaiya, in timp ce secretarul ONU Ban Ki-moon a inceput un turneu in regiune pentru a incerca sa puna capat conflictului care a ucis deja 476 de palestinieni de la inceputul campaniei israeliene, la 8 iulie.

La randul sau, Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit de urgenta, duminica seara, la New York, la cererea Iordaniei, membra a Consiliului, dupa un apel in acest sens lansat de presedintele palestinian Mahmoud Abbas.

Mahmoud Abbas solicita o reuniune de urgenta a Consiliului de Securitate ONU

"Fac apel la tinerea unei reuniuni de urgenta a Consiliului de Securitate ONU", a declarat Abbas intr-o alocutiune televizata.

Situatia din Fasia Gaza este "insuportabila", a apreciat presedintele palestinian.

Cel putin 100 de palestinieni au fost ucisi in Fasia Gaza, duminica, au anuntat surse din cadrul serviciilor de salvare.

"Cel putin 100 de persoane au fost ucise astazi", a anuntat pentru AFP Achraf al-Qoudra, purtatorul de cuvant al serviciilor de salvare palestiniene din Fasia Gaza.

Potrivit unui ultim bilant, cel putin 438 de palestinieni au fost ucisi de la inceputul conflictului in Fasia Gaza, la 8 iulie.

In randurile israelienilor, 13 militari ai brigazii Golani au fost ucisi in ultimele 24 de ore in Fasia Gaza, ridicand la 18 numarul militarilor morti de la inceputul ofensivei.

Cel putin zece palestinieni au fost ucisi in urma unor atacuri israeliene

Opt persoane au fost ucise in urma unui raid aerian care a vizat un imobil de locuit din centrul orasului Gaza, a precizat purtatorul de cuvant al serviciilor de urgenta, Achraf al-Qoudra.

Cu putin timp inainte de acest raid, o adolescenta in varsta de 15 ani a fost ucisa, iar alti patru palestinieni raniti de tiruri de artilerie israeliene, la Beit Lahiya, in nordul Fasiei Gaza, potrivit lui al-Qoudra.

In cele din urma, un barbat a fost ucis in urma unui atac israelian efectuat la est de Khan Younes, in sudul enclavei palestiniene, a adaugat purtatorul de cuvant.

Aceste zece noi decese ridica la 97 numarul palestinienilor ucisi duminica in Fasia Gaza, ziua cea mai sangeroasa, si la 438 de la inceputul ofensivei israeliene, la 8 iulie.

Treisprezece militari israelieni au murit in confruntarile din Fasia Gaza - Ynetnews

Treisprezece militari israelieni au murit, in ultimele 24 de ore, in confruntarile cu militanti Hamas, in Fasia Gaza, anunta Ministerul israelian al Apararii, citat de site-ul Ynetnews.

In acest context, bilantul victimelor confruntarilor din Fasia Gaza a ajuns la 15 morti, de partea israeliana. Bilantul precedent era de sase morti.

Bombardamentele israeliene s-au intensificat in cursul noptii, in pofida eforturilor pentru ajungerea la un acord.

Cel putin 62 de palestinieni au fost ucisi, iar alti 500 au fost raniti in cartierul Shajaya din orasul Gaza.

De partea israeliana, bilantul este de sase morti - doi civili si patru militari.

Secretarul general al Natiunilor Unite, Ban Ki-moon, este asteptat duminica in regiune, iar in Qatar este programata o intrevedere intre presedintele Autoritatii Palestiniene, Mahmoud Abbas, si liderul miscarii teroriste Hamas, Khaled Meshaal.

Israelul a avertizat in cursul noptii ca va intensifica ofensiva terestra lansata joi, in scopul neutralizarii infrastructurii organizatiei Hamas, care a tras mii de rachete spre Israel, provocand moartea a trei persoane.

Printre cele 425 de persoane ucise in operatiunile bombardamentele israeliene se numara 112 minori, 41 de femei si 25 de varstnici.

Autoritatea Palestiniana si Liga Araba acuza Israelul de comiterea unui "masacru atroce" in Fasia Gaza.