27.01.2012

Putin, comparat cu Steve Jobs. Cum a reactionat premierul rus si ce crede despre proteste

Premierul rus, Vladimir Putin, candidat la alegerile prezidentiale din 4 martie, a declarat ca nu este ingrijorat de protestele recente in timpul carora oamenii au cerut demisia sa. Totodata, in cadrul unei intalniri, un sustinator l-a comparat, in mod straniu, pe Vladimir Putin cu Steve Jobs.
Putin, comparat cu Steve Jobs. Cum a reactionat premierul rus si ce crede despre proteste

Astfel, sustinatorul l-a intrebat pe Putin cum face fata unui asemenea rol solicitant ca si cel pe care l-a avut cofondatorul Apple. Liderul rus i-a raspuns ca il ajuta faptul ca face o treaba care ii place.


"Proteste? Ce proteste?", a glumit el, cand a fost intrebat daca apreciaza ca demonstratiile ii vor afecta sansele de succes. "Nu sunt ingrijorat. Ma gandesc la oameni, la oamenii simpli din Rusia", a adaugat el. "Desigur, vad grupurile de protestatari si ma gandesc ce pot face pentru toti cetatenii nostri", a precizat Putin, relateaza Sky News.

Seful Guvernului rus a facut aceste declaratii in timp ce se afla in campanie la Tomsk, in Siberia, unde a vizitat o universitate. Aproximativ o suta de studenti au asteptat sa discute cu premierul.


Nici unul dintre studenti nu l-a intrebat pe premier despre protestele recente sau despre scaderea popularitatii sale, dar Putin a ales sa faca referire la acuzatiile de autoritarism ale opozitiei. "tara noastra este deschisa. Nu suntem o dictatura si sa speram ca nu vom mai fi niciodata. Avem o economie libera si deschisa, o tara deschisa", a afirmat acesta.