13.07.2014

Putin: Am avut o conversatie lunga si foarte interesanta cu Fidel Castro

Presedintele Federatiei Ruse, Vladimir Putin, aflat in vizita in Cuba, a declarat vineri, la Havana, ca a avut o "conversatie lunga si foarte interesanta" cu liderul istoric al Revolutiei Cubaneze, Fidel Castro, scrie Mediafax.
Putin: Am avut o conversatie lunga si foarte interesanta cu Fidel Castro

"Da, am avut o conversatie lunga si foarte interesanta", a afirmat Vladimir Putin pentru jurnalistii rusi, precizând ca el si liderul istoric cubanez au discutat "chestiuni internationale si probleme bilaterale".


"Discutia s-a concentrat asupra unor teme de actualitate internationala, situatiei economice mondiale si evolutiei relatiilor dintre Cuba si Rusia", a anuntat site-ul oficial cubanez Cubasi.


De când s-a retras de la putere, in 2006, din motive de sanatate, Fidel Castro, care va implini 88 de ani pe 13 august, s-a dedicat scrisului si primirii unor demnitari straini. Aparitiile sale in public au devenit tot mai rare.


Vladimir Putin si Fidel Castro s-au mai intâlnit in decembrie 2000, in cursul primei vizite in Cuba a presedintelui rus.