"I-am invitat pe colegii din opozitie si nu au venit. Spun ca vor sa discute, ca puterea nu îi asculta. I-am invitat la dialog, dar nu vin. Îi întreb: ce vor?", a spus Putin. Pe 28 decembrie, Putin afirmase ca dialogul cu opozitia este imposibil pentru ca nu exista un program politic comun.
Manifestatii ample au avut loc în Rusia la sfârsitul lunii decembrie, protestatarii denuntând fraudele din scrutinul legislativ câstigat de partidul lui Vladimir Putin. Premierul, care va candida în scrutinul prezidential, a promis ca acesta va fi liber si transparent. "Sunt pregatit pentru cea mai mare transparenta. Nu putem lucra la acest nivel de responsabilitate decât cu încredere si cu sustinerea reala a cetatenilor", a spus Putin. "Este important pentru mine sa cunosc nivelul real de sustinere", a insistat primul-ministru rus.
