Premierul s-a aratat nemultumit de faptul ca proiectul nu a fost discutat mai intai la Guvern. "Comunicarea noastra este proasta. Cand se vine cu o astfel de reglementare, inainte de a fi cunoscuta opiniei publice, trebuie sa avem o comunicare interna. Eu sunt pus in situatia sa raspund intrebari despre care nu cunosc nimic", a specificat Filat.
Totodata, premierul a cerut ministrului Finantelor ca proiectul sa fie scos din circuit. "Nu faceti nici un fel de modificari, scoateti in genere proiectul din circuit", a precizat Filat.
Initiativa a fost lansata luni, de catre Serviciul Vamal, si prevede ca toti cei care vor expedia colete neinsotite sa declare ce expediaza.
Astfel, expeditorul ar trebui sa anexeze la colet declaratia vamala cu marfurile pe care le trimite si copia buletinului de identitate. Ieri, Serviciul Vamal a tinut sa precizeze ca pachetele nu vor fi taxate.
