05.04.2017

Proiectul privind retragerea imunitatii a primit avizul cabinetului de ministri. Executivul are si propuneri de modificare a proiectului - VIDEO

Aprobat in prima lectura de deputati saptamana trecuta, proiectul privind retragerea imunitatii a primit abia azi avizul cabinetului de ministri. Ministrul Justitiei spune ca autorii proiectului, adica deputatii din partidul care l-a numit in functie, au uitat sa ceara parerea Guvernului. Executivul are si propuneri de modificare a proiectului.

Vladimir CEBOTARI, MINISTRUL JUSTITIEI: ”Noi am specifica foarte clar pentru ce anume poate sa fie ridicata imunitatea.”

Orice amendament la proiectul privind retragerea imunitatii, care inseamna modificarea Constitutiei, trebuie sa fie avizat din nou de Curtea Constitutionala, ceea ce inseamna ca inca cel putin jumatate de an proiectul nu va putea fi aprobat.

Democratii s-au laudat acum 2 saptamani cu ideea de retragere a imunitatii deputatilor, iar saptamana trecuta proiectul a fost votat in parlament de majoritatea alesilor in prima lectura.