"Am decis retragerea celor doua proiecte legate de liberalizarea capitalului si amnistia fiscala. Asa cum am si promis atunci când a fost initiat proiectul si votat în lectura I, toata aceasta perioada am lucrat cu expertiza juridica si economica, atât cu experti locali cât si cu experti internationali. Au fost constate mai multe deficiente, motiv din care, toti cei cinci deputati care am semnat proiectele de legi, am depus cererea de retragere. Astazi deja proiectele sunt retrase din Parlament", scrie presedintele Parlamentului Andrian Candu pe facebook.
Proiectul propus in luna decembrie, anul trecut, de un grup de deputati prevedea ca cei care vor sa declare banii ascunsi pana acum trebuie sa faca dovada detinerii acestora in cont la data de 15 aprilie 2017, liberalizarea capitalului urmand sa se incheie la 1 iulie.
Proiectul a fost criticat organizatiile neguvernamentale. Au reactionat Banca Mondiala si Fondul Monetar International, care au spus ca proiectul de lege, in forma curenta, ar periclita masurile de combatere a coruptiei si ar pune piedici in lupta cu spalarea banilor. De asemenea, proiectul prevedea ca statul sa-i ierte pe toti datornicii de penalitatile pe care le au, doar daca isi platesc amenzile si taxele initiale.
Ulterior, deputatii au anuntat ca vor lasa proiectul pentru mai tarziu.
