19.02.2015

Proaspatul ministru al Apararii, prezentat subalternilor. Fostul ministru, prezent la ceremonie

Proaspatul Ministru al Apararii s-a instaurat deja in fotoliu. Acesta a fost prezentat astazi subalternilor sai de catre seful statului. Ceremonia a fost una solemna, cu onoruri militare. La ceremonie a fost prezent si fostul ministru Valeriu Troenco.

La ministerul Apararii, seful statului impreuna cu noul ministru a fost intampinat de catre Valeriu Troenco care i-a predat estafeta lui Viorel Cibotaru. Oficialii au fost primiti cu onoruri militare.

Presedintele impreuna cu cei 2 ministri abia de au incaput pe covorul rosu care parea cam ingust.

Dupa ceremonie, noul ministru a declarat ca are planuri mari de viitor. Isi propune sa modernizeze armata, mai ales in contextul conflictului din regiune. Totusi, oficialul nu prea stie cat de bine este pregatita aceasta sa faca fata unor eventuale conflicte.

Viorel CIBOTARU, MINISTRUL APARARII: “Dati-mi voie sa ma concentrez pe problemele, pe preluarea dosarului de aparare si pe urma o sa fiu mai concludent in toate intrebarile. Este pregatita armata? Sigur. Cat de bine este pregatita? O sa vedem si o sa facem sa fie si mai pregatita.”

Cat despre rezolvarea conflictului transnistrean, care este una din prioritatile guvernului, Viorel Cibotaru vrea sa fie schimbat formatul de pacificatori intr-o misiune civila.

Viorel CIBOTARU, MINISTRUL APARARII: „Noi vom ajuta pe toate caile posibile sa fie realizat dezideratul de retragere a trupelor FR de pe teritoriul RM, de gasire a unui mecanism de oferire a unui statut juridic special a raioanelor de est din RM si, implicit, a fortelor paramilitare care astazi sunt.”

Totusi, Viorel Cibotaru evita sa spuna daca este pentru federalizare. Ieri fiind intrebat in plenul Parlamentului acesta a raspuns evaziv.

Viorel Cibotaru are 56 de ani si este analist politic. In 2006 el a primit gradul de colonel in rezerva si este al doilea ministru civil, dupa Valeriu Plesca. In perioada in care la aparare era Ministru Pavel Creanga, Viorel Cibotaru a detinut functia de sef al secretairatului de presa. In CV-ul sau, Cibotaru se lauda ca a vizitat peste 30 de tari.

Si daca Viorel Cibotaru a fost prezentat de catre presedinte, atunci ceilalti ministri – de premier. Chiril Gaburici a mers astazi pe la ministere unde le-a facut cunostinta noilor ministri cu vechii angajati. Acestia au fost intampinati de catre cei care pana mai ieri au ocupat aceste fotolii.