03.09.2020
PRO TV implineste astazi 21 de ani

Ne-am fi bucurat sa va spunem ca e sarbatoare, asa cum am facut-o doua decenii la rand.

Ne-am fi bucurat sa va povestim, ca in fiecare an de ziua noastra, despre noi, despre realizarile noastre, despre planurile de viitor.

In acest an, insa, nu avem prea multe motive de bucurie.

Va vom spune si in acest an povesti, dar nu despre noi, ci povesti cu si despre eroi.

Am intilnit in ultimul an oameni care intruchipeaza perfect definitia cuvintului erou: o persoana care se distinge prin vitejie si curaj in lupta sau primejdie, o persoana care pune mai presus de binele sau binele comun.

Am intilnit in acest an oameni care si-au sacrificat viata pentru noi.

Ei sint eroii nostri: medici, asistenti medicali, infirmieri, soferii de pe ambulante.

Am intilnit in acest an si multi oameni egoisti, nepasatori, incompetenti, fricosi, functionari care ar fi trebuit sa ne ajute, sa ne protejeze, sa ne apere de virus, dar ne-au lasat in voia sortii, ascunzandu-se in birourile lor. Sfidandu-ne, au incalcat in primul rind ei regulile pe care ar fi trebuit sa le urmam cu totii pentru a ne proteja. Despre ei v-am povestit in jurnalele de stiri din acest an.

Astazi vorbim despre eroi. Pentru ca doar ei merita respectul nostru. Si doar ei vor ramine in memoria noastra. Ceilalti vor ajunge in lada de gunoi a istoriei.

Astazi, de ziua noastra, le spunem multumesc celor care duc intreaga povara a pandemiei, celor gratie carora multi dintre noi isi mai pot imbratisa mama, sora sau copilul. 

De ziua noastra, le multumim medicilor, asistentilor si intregului personal medical, precum si voluntarilor – pentru efort, pentru dedicare, pentru ca exista, pentru ca ni s-au daruit noua, tuturor, uitand ca au si ei nevoi ca toti oamenii, indurand faptul ca propriii lor copii ii asteapta de luni intregi acasa pentru ca ei sa poata fi in spital, langa pacienti. 

Va multumim!

Articole din aceeasi categorie