”Astazi acest avion poate transporta cirese proaspete tocmai pana la Beijing sau Washington, in 24 de ore", a declarat Vladimir Seleznev, presedintele companiei aeriene.
Totusi presedintele companiei a refuzat sa spuna cat ar costa inchirierea navei. In schimb, a spus cat a dat pe avion. ”Sa va spun pretul, da? Un avion nou costa 320 de milioane de dolari. Acest avion a fost cumparat impreuna cu partenerii nostri, de la japonezi. Am negociat bine. Pretul e bun", a mai adugat Seleznev.
Aeronava are o capacitate de 105 tone. Premierul, care a venit sa o vada, a marturisit ca atunci cand era copil isi dorea sa fie aviator. ”Cand eram mic am vrut sa fiu aviator, este foarte frumos sa poti zbura", a mentionat Vlad Filat.
Compania aeriana sustine ca pana la sfarsitul anului vor mai fi cumparate 2 avioane de acest model, care vor opera curse in intreaga lume.
