16.01.2014

Primarii cer in continuarea anularea taxelor fixe si acuza demnitarii de interese meschine

Primarii nu renunta si cer anularea legii privind stabilirea taxelor fixe in localitati. Alesii locali afirma ca adoptarea documentului este un mecanism real de corupere, ce ar favoriza businessul mare si acuza demnitarii de interese meschine.
Primarii cer in continuarea anularea taxelor fixe si acuza demnitarii de interese meschine


Astazi primarii din Uniunea oraselor din Moldova in mare parte membri PCRM si-au exprimat nemultumirea fata de decizia aprobata de Parlament la sfarsitul lunii decembrie.


Primarul orasului Soroca sustine ca dupa aprobarea acestei legi in bugetul local s-a format o gaura de 1 milion 400 de mii de lei, din totalul de 25 de milioane. Elena Botnarenco este membra al partidului comunist si crede ca deputatii au aprobat modificarile deoarece ar avea afaceri in mai multe domenii.


Primarii comunisti spun ca acest proiect a fost propus de catre liberal-democrati. Ieri liderul PLDM Vlad Filat s-a intalnit cu mai multi alesi locali si a anuntat ca va propune un proiect de lege pentru modificarea Codului Fiscal la capitolul taxe locale. 


La penultima sedinta a Parlamentului din 2013, deputatii din majoritatea parlamentara impreuna cu socialistii au stabilit unplafon pentru taxele percepute de primarii de la agentii economici.

Saptamana trecuta decizia a fost criticata de mai multi primari din republica iar liberalii au atacat decizia la Curtea Constitutionala. Pana acum fiecare localitate stabilea taxe proprii prin decizia consiliiilor locale.

Maine mai multi primari se vor intalni cu deputatii din Comisia parlamentara pentru Administratie publica si Comisia pentru Economie, Buget si Finante pentru a dezbate aceasta problema.