21.09.2012

Primaria se imprumuta din nou. Sase strazi din centrul capitalei vor fi reabilitate din bani europeni

Sase strazi din centrul capitalei vor fi reabilitate din bani europeni. Un Acordul de imprumut pentru realizarea proiectului a fost semnat, azi, de catre primarul Dorin Chirtoaca si vicepresedintele Bancii Europene pentru Investitii (BEI), Wilhelm Molterer.
Primaria se imprumuta din nou. Sase strazi din centrul capitalei vor fi reabilitate din bani europeni

Vicepresedintele BEI, Wilhelm Molterer a declarat ca institutia financiara europeana pe care o reprezinta aloca sustinere financiara pentru dezvoltarea municipiului Chisinau, prin acordarea imprumutului pentru achizitionarea troleibuzelor noi, iar acum si pentru reabilitarea drumurilor.

La randul sau, primarul general al capitalei, Dorin Chirtoaca a adus multumiri Bancii Europene pentru Investitii pentru suportul si increderea acordata municipalitatii. In acelasi timp, edilul si-a exprimat satisfactia pentru faptul ca Primaria Chisinau beneficiaza de o atentie deosebita din partea partenerilor europeni. „Noul proiect, de renovare a drumurilor, la fel ca si precedentul, de achizitionare a 102 troleibuze, vine cu standarde Europene aici, la Chisinau”, a mai spus Dorin Chirtoaca.

Creditul, in valoare de 10 milioane de euro, se ofera pe un termen de 10 ani, cu o perioada de gratie de 2 ani, iar dobanda constituie 5 la suta anual.

Valoarea totala a proiectului este de 22 milioane de euro, restul sumei a fost acordata anterior de Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD).

Acordul intre Primaria municipiului Chisinau si BERD a fost semnat in decembrie 2011, iar Consiliul municipal Chisinau a aprobat proiectul respectiv la inceputul anului curent.

Proiectul de reabilitare a infrastructurii stradale urmeaza a fi implementat in perioada anilor 2012-2013, iar la moment se efectueaza lucrarile de proiectare.

Strazile care vor fi reabilitate sunt: bulevardul Stefan cel Mare si Sfant, strada C. Negruzii, strada V. Alecsandri, strada 31 august 1989, strada Tighina si strada Alexandru cel Bun.