”Mi-a spus ca vede si intelege ca situatia creata este un joc politic si, ca un profesionist adevarat, maine dimineata isi va depune cererea de demisie”, a adaugat Lupu.
De cealalta parte, analistul politic Eduard Robu a mentionat, in cadrul aceleiasi emisiuni, ca CNPF a avut o ”actiune intarziata”. ”N-au facut greseli, dar n-au reactionat”, a declarat analistul.
”CNPF este un organ colegial si, daca s-a gresit, trebuie demisa intreaga conducere. Unul dintre vicepresedinti este de la PL si PL-istii n-au avut o problema cu aceasta, au acceptat. Altul insa de de la PLDM si este presedinte la o companie ”Estimator”, care a facut o estimare a bancii Universalbank la un pret de cateva ori mai mic decat pretul pe piata”, mai povesteste Lupu.
Presedintele CNPF Mihail Cibotaru a activat anterior in cadrul SIS, in functia de sef al Aparatului Directorului, dar si in postura de membru al Curtii de Conturi. La 20 iulie 2007, prin Hotarîrea Parlamentului, a fost desemnat în functia de Presedinte al Comisiei Nationale a Pietei Financiare, iar la 8 iulie 2011, a fost numit pentru un nou mandat.
