Agentia de presa rusa Ria Novosti îl citeaza pe ministrul afacerilor externe Serghei Lavrov, potrivit caruia Trump a revenit asupra invitatiei de mai multe ori în timpul discutiei telefonice cu Putin. Presedintele american i-a spus omologului rus ca ar fi bucuros sa efectueze la rândul sau o vizita în Rusia, adauga RIA Novosti.
Totodata, potrivit RIA Novosti, seful diplomatiei ruse a declarat ca loviturile aeriene ale SUA în Siria au anulat orice obligatie morala a Rusiei de a nu furniza aliatului sau sirian Bashar al-Assad sisteme antiracheta S-300.
Serghei Lavrov a declarat, de asemenea, ca înainte de atacurile aeriene americane asupra unor tinte din Siria, Rusia le-a transmis oficialilor americani care zone din Siria reprezinta “linii rosii” pentru Moscova, iar actiunea militara americana nu a depasit aceste linii.
Totodata, Lavrov si-a exprimat convingerea ca presedintele rus Vladimir Putin si presedintele american Donald Trump nu vor permite o confruntare între tarile lor, potrivit RIA Novosti.
În fine, seful diplomatiei ruse a mai anuntat ca Rusia nu se va oferi sa gazduiasca o întrevedere între Donald Trump si liderul nord-coreean Kim Jong Un. Trump a declarat ca încearca sa aiba o întrevedere cu Kim pentru a disipa tensiunile din Peninsula Coreea. Potrivit lui Serghei Lavrov, o astfel de întrevedere ar diminua riscul unei solutionari militare a situatiei din peninsula.
