"A fost stabilita institutia responsabila adica SIS si nu MAi. SIS urmeaza sa prezinte informatii si explcati de ce s-a intamplat acest lucru. A fost stabilita o institutie responsabila, care nu si-a facut datoria", a subliniat premierul, aratandu-se convins ca a avut dreptate atunci cand a cerut demisia lui Gheorghe Mihai din fruntea SIS. Potrivit lui Vlad Filat, dupa plecarea lui Baghirov s-a luat o alta decizie prin care s-a dat responsabilitea asupra MAI.
Intre timp, la sedinta parlamentului, ministrul de Interne Alexei Roibu a dat vina pe Procuratura. ”Cauza penala a lui Eduard Baghirov nu s-a aflat niciodata in gestiunea organelor de urmarire penala a MAI, cazul a fost instrumentat nemijlocit de Procuratura, asa cum Baghirov a stat in izolatorul CCCIEC, nu a MAI", a mentionat Roibu.
La randul ei Procuratura da vina pe judecatorul care a dat hotararea, desi procurorul care a instrumentat cazul recunoaste ca Procuratura poarta o parte din vina. ”Procuratura este responsabila ca nu a urmarit indeplinirea prevederilor arestului la domiciliu”, a declarat Andrei Pantea.
La randul sau, Serviciul de Graniceri a specificat ca nu detine controlul asupra punctului de trecere de la Cuciurgan.
