11.12.2013

Politia a intervenit in forta asupra protestatarilor din Ucraina: "Suntem loviti pana la sange"

Politia a intervenit noaptea trecuta in forta asupra protestatarilor de pe maidan, de aceea in aceasta dimineata acolo s-au adunat si mai multi manifestanti - in jur de 25 de mii. Unii protestatari se plang ca au fost batuti si spun ca interventia este cu atat mai grava cu cat are loc in timp ce la Kiev se afla reprezentantul UE pentru politica externa, Catherine Ashton. Tot astazi guvernarea a cerut de la Uniunea Europeana 20 de miliarde de euro, in schimbul acordului de asociere.
Politia a intervenit in forta asupra protestatarilor din Ucraina: "Suntem loviti pana la sange"

In cursul noptii trecute, fortele de ordine au facut din nou uz de bastoane, pentru a alunga oamenii acasa. Acestia s-au plans ca au fost loviti pana la sange, la fel cum s-a intamplat pe 30 noiembrie.

In zori, peste 25 de mii de oameni au revenit pe Maydan, iar fortele de ordine au inceput din nou sa-i disperseze cu batele. Unii manifestanti, baricadati in Primarie, i-au stropit pe politisti cu un furtun antiincediu de la etaj, pe o temperatura de aproximativ minus 10 grade Celsius.

La amiaza, fortele de ordine s-au retras din Piata, iar ministrii de externe ai UE au acuzat guvernarea ca a neglijat cerinta Uniunii Europene si a Statelor Unite de a renunta la violente impotriva oamenilor. Opozitia la fel a condamnat violenta.

Prim-ministrul Mikola Azarov a anuntat ca statul are nevoie de 20 de miliarde de euro pentru a semna acordul de asociere, asta dupa ce ieri presedintele Viktor Ianukovici a anuntat ca este gata sa reia negocierile cu UE.

Acesti bani ar fi necesari pentru a acoperi pierderile pe care le va suporta economia Ucrainei, in cazul in care va intra in UE. Anterior, Ianukovici a cerut la Vilnius 160 de miliade de euro. Astazi se incheie misiunea de conciliere la Kiev a comisarului UE pentru politica Externa, Chaterine Ashton.