Potrivit unui comunicat, vicepresedintele PDM, Igor Corman, a propus sa fie facute modificari in legislatie pentru a permite cetatenilor moldoveni care au muncit peste hotare si au decis sa revina in tara sa-si aduca bunurile dobandite fara a plati taxe vamale si de import.
„Suntem in situatia de a constata, cu regret, ca la 6 martie in cadrul Comisiei parlamentare mentionate mai sus, reprezentantii PLDM si cei ai PCRM au votat impotriva acestei initiative a PDM, menite sa faciliteze reintoarcerea definitiva in Moldova a cetatenilor plecati peste hotare. Partidul Democrat califica drept iresponsabil gestul de solidarizare a deputatilor din unele partide impotriva intereselor cetatenilor moldoveni, doar pentru ca acestea sunt promovate prin initiativa legislativa a altui partid, indiferent care este acesta”, se arata in comunicat.
“Exista prea multe bariere birocratice, lipsesc conditiile, iar una dintre primele dificultati tine de taxele vamale si de alte impuneri care trateaza drept import aducerea bunurilor personale dobandite prin munca de cetatenii nostri in strainatate. Aceste plati urmeaza a fi eliminate, conform initiativei legislative a deputatului democrat Igor Corman, daca ea va fi sustinuta de Parlament”, se mai arata in comunicat.
In replica. Valeriu Strelet a spus ca proiectul a fost scris prost. “Noi am invocat argumentul ca este scris prost ii vizeazape cei care se intorc definitiv acasa, nu si pe ceilalti. Am propus sa fie rescris acest proiect si il vom sustine”, a explicat liderul fractiunii PLDM, Valeriu Strelet.
Ieri, a avut loc sedinta Comisia parlamentara Politica Externa si Integrare Europeana.
