24.02.2012

Petru Bogatu: Noul ambasador rus Farit Muhametshin este spion in grad de general

"Miercuri, la Tallinn, a fost arestat un ofiter de contrainformatii, acuzat de spionaj in favoarea Kremlinului. Estonia s-a descotorosit de un agent rus. La noi lucrurile stau exact pe dos. In curand, la Chisinau va poposi un spion rus care va sta in Republica Moldova sub acoperirea postului de ambasador extraordinar si plenipotentiar al tarii sale, scrie Petru Bogatu pentru Jurnal de Chisinau.
Petru Bogatu: Noul ambasador rus Farit Muhametshin este spion in grad de general



Astfel, Petru Bogate se arata sceptic referitor la infomatiile vehiculate de o publicatie rusa, care scrie ca "deplasarea sa de serviciu la Chisinau este calificata de mai multi experti drept un exil onorabil la pensie." "Ni se sugereaza astfel ca prin instalarea unui mosneag obosit in functia de ambasador, Kremlinul isi pierde interesul pentru Republica Moldova si ne lasa de capul nostru. N-ar fi deloc rau, desigur, sa scapam de imbratisarea ursului. Numai ca n-ar trebui sa ne culcam pe o ureche. Acest „exilat onorabil” nu-i atat de inofensiv dupa cum incearca sa ni-l prezinte „Nezavisimaia gazeta"", noteza columnistul.



"In 2008, Farit Muhametshin a parasit Taskentul si a fost desemnat sef al Agentiei Federale pentru Problemele CSI si ale conationalilor de peste hotare (Rossotrudnicestvo). In noua sa postura, vrand-nevrand, el si-a dat arama pe fata. Si nici nu-i de mirare. Vorba e ca Agentia Federala pentru Problemele CSI si ale conationalilor de peste hotare este o structura civila a spionajului rusesc (SVR si Directia 1 a FSB-lui). Iar conducatorul ei, de regula, e un general sub acoperire al serviciilor speciale. Astfel, astazi putem sti si ce grad militar are spionul trimis de Moscova la Chisinau sub acoperirea pasaportului diplomatic", sustine Petru Bogatu.


"De altfel, din Rossotrudnicestvo face parte Asociatia Rusa pentru Cooperare Internationala. Aceasta nu-i altceva decat succesoarea Societatii de prietenie cu tarile straine, o celebra facatura a KGB-lui inca din anii puterii sovietice. Meritul personal al lui Muhametsin este ca el, in cei patru ani de zile, cat a condus agentia, a patronat si a consolidat, impreuna cu Patriarhatul de la Moscova, fundatia „Russkii mir” („Lumea Rusa”), o alta structura diversionista menita sa asigure expansiunea Kremlinului in asa-zisa strainatate apropiata", mai scrie editorialistul. 

""Ne confruntam cu una din supraputerile lumii, care investeste resurse financiare enorme in spionaj, agenti de influenta si actiuni subversive, in special in tarile vecine”, a declarat ministrul de Interne estonian Ken-Marti Vaher, comentand arestarea la Tallinn a unui spion rus. Mai e ceva de adaugat?", conchide Petru Bogatu.

SURSA: Jurnal de Chisinau