”E vorba de Congresul al XVII-lea al Partidului Comunist (al bolsevicilor) din Rusia care a avut loc în 1934. Mai întâi, ziarul „Pravda”, iar ulterior si manualele de istorie marxista l-au catalogat ca fiind un „congres al învingatorilor”. În urma demascarii, sub Nikita Hrusciov, a asa-zisului cult al personalitatii, s-a constatat ca, din cei 1966 de delegati, 1108 au fost arestati si condamnati. Aproape toti acestia ori au fost împuscati, ori si-au pierdut viata în lagarele de concentrare. O lovitura însa de-a dreptul letala i s-a aplicat elitei de partid. Din cei 71 de membri ai Comitetului Central alesi la congresul din 1934, 53 au fost executati. În consecinta, de atunci încoace „congresul învingatorilor” este numit „congresul împuscatilor”, scrie Bogatu.
Autorul sustine ca nimeni nu-i va impusca pe membrii PCRM, ci ii va distruge politic. ”Analogiile istorice sunt, desigur, riscante. Dar si imitatiile jalnice ale epigonilor nu sunt mai putin periculoase. Astazi, bineînteles, nimeni nu împusca delegatii comunisti prin beciurile NKVD-lui. Îi desfiinteaza, politiceste vorbind, electoratul si opinia publica. Mai cu seama ca un alt fruntas al PCRM, Anton Miron, ceva mai realist decât Muntean, recunoaste ca „exista riscul distrugerii Partidului Comunistilor”, explica Bogatu.
Editorialistul sugereaza o asemanare si intre cei doi lideri. ”În treacat fie spus, înainte de congresul comunistilor de sâmbata, prin târg se zvoneste ca Iurie Muntean ar fi succesorul lui Vladimir Voronin. Curios este faptul ca în ajunul Congresului al XVII-lea al comunistilor din 1934 umblau vorbe, potrivit carora S.M. Kirov ar putea sa-l înlocuiasca pe I.V. Stalin. În acelasi an 1934, la câteva luni dupa „congresul învingatorilor împuscati”, cel dintâi a fost ucis din ordinul celui de-al doilea”, puncteaza Petru Bogatu.