”Si de ce oare ar fi exclus ca acest 27 august sa fie ultimul pentru Republica Moldova când clopotele bat dupa zona euro? Analistii financiari si cei politici prezic la unison sfârsitul monedei unice în 2012. Pe fundalul degringoladei economice a Greciei care se scufunda în datorii, devin incerte pâna si perspectivele Uniunii Europene”, mai scrie Bogatu.
”Privita din acest unghi, Republica Moldova este cea mai fragila entitate politica din lume. În orice caz, e mai farâmicioasa decât zona euro. Saraca, depopulata, instabila, neguvernabila, demoralizata, pierduta în interminabile rataciri identitare, a ajuns sa fie o pura fictiune constitutionala. O fantoma cu actele în regula. Este ca unul care a murit îndata dupa nastere, dar pretinsii sai copii se fac ca ploua, refuza sa înregistreze decesul si continua sa-i primeasca pensia”, spune editorialistul.
”Daca ne dezmeticim, 2011 ar putea fi ultimul an al iluziei ca putem reveni la normalitate prin aderarea la UE. Cuvintele „integrare europeana” suna frumos, bineînteles, dar ele indica astazi un drum ce pare tot mai lung si fara de sfârsit. Nu ne mai „reîntâlnim cu România în Europa”. O luam pe scurtatura. Ne întâlnim cu Europa în hotarele României. Si punctum! Îmi cer scuze daca unora le-am stricat dispozitia. Ma consoleaza gândul, totusi, ca altora, neîndoios, le-am ridicat-o. Nici de sarbatori nu poti sa le intri la toti în voie”, conchide Petru Bogatu.
