21.01.2020
Perchezitii la Calea Ferata din Moldova: 15 persoane, printre care si un sef de Directie, audiate si escortate la CNA. Sunt initiate 34 de cauza penale. Schema de coruptie, descrisa de oamenii legii
Seful Directiei deservire calatori si un instructor al Rezervei insotitorilor de vagoane din cadrul IS „Calea Ferata din Moldova" au fost escortati la CNA, astazi, in urma unor perchezitii, desfasurate de ofiterii si procurorii anticoruptie. Actiunea are loc in cadrul a 34 de cauze penale, pornite pentru fapte de coruptie, in care sunt banuiti mai multi angajati ai intreprinderii.

Potrivit materialelor acumulate de CNA, factori de deciziei ai IS „Calea Ferata din Moldova" ar fi pus in functiune o schema prin care colectau bani de la insotitorii de vagoane pentru a camufla neregulile legate de transportarea ilicita de pasageri sau bagaje, dar si pentru a facilita promovarile in functie ale unor angajati. Astfel, au fost identificate cazuri in care sefii de tren colectau de la insotitorii de vagoane sume ce variau intre 300 si 1500 de dolari per ruta de tren pentru a nu include in actele de verificare abaterile constatate.

De asemenea, a fost documentat un caz de corupere la promovarea in functie a unei angajate a Directiei deservire calatori. Mai exact, seful directiei i-ar fi cerut subalternei sale 30 000 de euro pentru a influenta persoane cu drept de decizie din cadrul intreprinderii sa o avanseze in functia de sef de tren pe ruta Chisinau - Bucuresti.

 In acelasi dosar, s-a mai constatat ca, in perioada  octombrie-noiembrie 2019, sase insotitori de vagon ar fi transmis unui instructor al Rezervei insotitorilor de vagoane o suma de bani pentru ca acesta, la randul lui, sa-i determine pe membrii Comisiei de evaluare a actelor sa treaca cu vederea neregulile depistate in activitatea insotitorilor.

Astazi, ofiterii CNA si procurorii au desfasurat perchezitii la domiciliile si birourile de serviciu ale 15 angajati ai CFM, acestia urmand sa fie escortati la sediul CNA pentru audieri, iar seful directiei a fost retinut pentru 72 de ore. Toti 15 sunt banuiti de corupere pasiva si risca pana la 10 ani de inchisoare, daca vor fi gasiti vinovati.

Articole din aceeasi categorie