Sute de palestinieni s-au adunat in fata resedintei prezidentiale in incercarea de a-i demonstra lui Donald Trump ca decizia pe care a luat-o saptamana trecuta este una gresita. Intr-un glas, acestia au strigat ca nu vor renunta la Ierusalim. Un protest si mai amplu a avut loc astazi in Jakarta, capitala Indoneziei. Oamenii au vrut sa-si demonstreze solidaritatea cu palestinienii.
”Decizia lui Trump privind Ierusalimul a provocat o instabilitate in tarile din Orientul Mijlociu, Europa si Chiar America. Musulmanii din toata lumea se vor uni si se vor opune acestei decizii.”
”Vreau ca toti musulmanii sa se uneasca pentru a-l indemna pe presedintele american sa revizuiasca decizia luata, pentru binele intregii omeniri.”
Vineri, presedintele Turciei, Recep Erdogan, a anuntat ca va lansa o initiativa in cadrul Natiunilor Unite pentru a anula decizia Statelor Unite cu privire la recunoasterea Ierusalimului drept capitala Israelului.
Pozitia Turciei este sustinuta de catre 48 de state majoritar musulmane. De pe 6 decembrie, de cand presedintele american a facut anuntul privind Ierusalimul, in mai multe tari din Orientul Mijlociu au inceput proteste violente. Cele mai grave altercatii au avut loc la frontiera dintre Israel si Fasia Gaza, unde 4 protestatari au fost ucisi doar in acest week-end.
