Unul dintre proiecte propune ca cei care violeaza copiii sa nu poata fi gratiati.
”Abuzul sexual fata de copii este cea mai grava infractiune, deseori infractorii scapa”, a specificat vicepresedintele Parlamentului, Liliana Palihovici.
Comunistii au insistat ca initiativa incalca drepturile constitutionale ale infractorilor.
”Propun ca proiectul sa fie expertizat de Comisia de la Venetia pentru ca se incalca unele drepturi fundamentale”, a mentionat deputatul PCRM, Alexandru Zagorodnii.
”Credeti ca oamenii care au abuzat copii au drepturi fundamentale? Nu cred”, a afirmat Palihovici.
Potrivit unui alt proiect, daca pana acum 2 zile de munca neremunerata compensau o zi de pedeapsa, iar o zi de munca in conditii nocive se egala cu 3 zile din condamnare, Guvernul propune altceva.
”Sa schimbam coraportul de la 2 la 3 si de la 3 la 4, ca sa nu poata iesi asa devreme”, a propus viceministrul Justitiei, Vladimir Grosu.
Tot astazi, deputatii au votat cateva modificari la Codul Penal, care prevad ca cei cu boli grave sa nu-si mai ispaseasca pedeapsa. Parlamentarii au declarat insa ca vor avea grija ca infractorii sa nu faca smecherii cu certificate false de boala.
”Cei care sunt bolnavi de o boala incurabila sa nu ispaseasca pedeapsa”, a specificat presedintele Comisiei Jurideice, Victor Popa.
”Sa vedem mecanismele, ca sa nu se faca smecherii”, a mentionat Marian Lupu.
Prevederile au fost adoptate astazi in prima lectura. Anterior, Comitetul European pentru prevenirea Torturii si pedepselor inumane, dar si CEDO au constatat ca inchisorile noastre nu asigura conditii de detentie la standarde europene.
