Deputatul democrat Adrian Candu a precizat ca in Republica Moldova sunt 633 700 de pensionari, aproximativ 95 %, care primesc o pensii mai mica de 1500 de lei. “Am ales cifra de 1500 de lei, pornind de la faptul ca minimum de existenta este de 1319 lei, insa cresterea permanenta a acestuia il va aduce in scurt timp la 1500 de lei. Astfel, la majoritatea pensionarilor, pensiile cresc cu cateva zeci de lei, iar la categoria de pensionari care au o pensie mai mare de suma indicata creste cu sute de lei. Aceasta nu este echitabil”, a mentionat Candu.
Totodata, deputatul democrat Valentina Stratan sustine ca in tara noastra sunt prea multe categorii de persoane favorizate. “ Scoaterea tuturor categoriilor favorizate, in special pe acele persoane care ies la pensie la varsta de 35-45 de ani, ne-ar permite sa nu mai avem acest decalaj. Persoane ccare au pensii foarte mari si persoane care au pensii foarte mici”, a specificat Stratan.
De asemenea, Adrian Candu considera ca proiectul de lege trebuie de aprobat, chiar daca asta ar presupune majorarea bugetului cu 150 de milioane de lei. "Acesta idee a venit din partea fractiunii care s-a nascut in dialogul cu electoratul. Speram sa avem acea intelegere necesara din partea colegilor din Parlament, iar schimbarile trebuiesc facute in sesiunea viitoare", a conchis deputatul PD Adrian Candu.
Premierul Vlad Filat a mentionat ca initiativa PD urmeaza sa fie prezentata la Guvern. Asa dupa cum cunoasteti ministrul Muncii Valentina Buliga este membru PD si dumneaei cunoaste ce initiativa a fost inaintata. Urmeaza sa fie prezentata la Guvern. Sper sa fie echilibrata, inclusiv acoperire bugetara sa fie asigurata in acest sens si daca este una rationala va avea sprijinul. Obiectivul nostru este unul foarte clar si anume de a asigura cu venituri toti cetatenii Republicii Moldova. Obiectivul nostru este ca pensia minima sa fie corelata cu cosul minim de consum", a mai adaugat Filat.
La randul sau, deputatul liberal Ion Hadarca sustine ca initiativa face parte din noua agenda politica a PD. "Nu am discutat in cadrul sedintelor AIE despre aceasta initiativa. In Alianta am descutat despre initiativa privind sistemul unic de pensionare si nu despre o noua modalitate de indexare. Nu stiu de unde o sa ia bani. Ma tem ca vor fi rezerve. Insa daca vor fi bani la buget, de ce nu?", a specificat Hadarca.
Proiectul de lege privind schimbarea sistemului de indexare a pensiilor propus de Partidul Democrat a fost initiat in aprilie, momentan acesta se afla in avizare, urmand sa fie discutat in Parlament, in septembrie 2012.
