18.07.2016

Pavel Filip: "Nu asteptam sume fabuloase din partea FMI"

Republica Moldova va beneficia in luna august de prima sustinere financiara externa dupa semnarea Acordului cu FMI. Este vorba despre prima transa a creditului promis de catre Guvernul de a Bucuresti inca toamna trecuta. Anuntul a fost facut de catre seful cabinetului de ministri de la Chisinau, in cadrul emisiuni " Replica" de la un post privat de televiziune, transmite IPN.
Pavel Filip: "Nu asteptam sume fabuloase din partea FMI"



„Pentru a semna Acordul cu FMI ne-a ramas doar sa stabilim o chestiune tehnica. Este vorba despre modul de administrare fiscala a creditelor externe”, a precizat premierul.



Potrivit lui Filip, pana la sfarsitul anului bugetar, Republica Moldova, in afara de creditul romanesc, va beneficia de 45 de milioane de dolari de la Banca Mondiala si de cel putin 45 milioane de euro din partea Uniunii Europene. Totodata, va beneficia de 25 milioane de dolari din partea FMI. „Nu asteptam sume fabuloase din partea FMI. Pentru noi conteaza mai mut experienta si expertiza lor, recomandarile lor pentru a avea o guvernare eficienta”, a declarat prim-ministrul.



Pavel Filip a dat asigurari ca in timpul apropiat cetatenii vor simti efectul reformelor. „Este clar ca oamenii nu au avut cum sa observe schimbarile in jumatate de an. Dar au fost facute reforme, au fost adoptate legi, iar pana la finele anului cetatenii vor simti aceste schimbari. Sunt sigur ca Republica Moldova va trece in anul viitor cu schimbari mari”.