Acest proiect de lege a fost adoptat miercuri printr-un vot preliminar, fiind sustinut de majoritatea reprezentantilor coalitiei guvernamentale.
Totusi, textul urmeaza sa fie dezbatut in fata unei comisii parlamentare, apoi supus unei serii de voturi din partea deputatilor, inainte de a deveni lege.
Potrivit proiectui de lege, redactat de un deputat din cadrul partidului ultranationalist Israël Beiteinu, orice persoana care foloseste cuvantul "nazist" sau un derivat al acestuia sau un simbol al Holocaustului (precum steaua galbena) sau nazist risca o pedeapsa cu inchisoarea de pana la sase luni si o amenda echivalenta cu 21.015 de euro.
Totusi, textul precizeaza in introducerea, ca utilizarea cuvintelor si simbolurilor nazismului din motive legate de educatie sau istorie este autorizata.
Unul dintre liderii Partidului Laburist (de centru-stanga), Shelly Yachimovich, a criticat acest text, apreciind ca "exista o mare diferenta intre utilizarea unei expresii ofensive si nepotrivite si faptul de a interzice legal" aceste elemente.
O alta deputata de stanga, Dov Khenin, care face parte din partidul comunist Hadash, a subliniat ca politicienii israelieni, inclusiv premierul de dreapta Benjamin Netanyahu, folosesc deseori terminologie nazista. "Oricine va face un film despre nazisti risca pedeapsa cu inchisoarea?" a intrebat ea.
Este foarte probabil ca acest text totusi nu va fi adoptat de Knesset, avocatul general Yehuda Weinstein considerand drept inutila o astfel de lege.
