16.05.2015

Panourile electorale au impanzit capitala! Va invitam sa vedeti cum incearca sa se promoveze in capitala cei care ne vor voturile - VIDEO

De ceva timp, capitala s-a colorat in culorile partidelor politice, iar pe panouri au inceput sa apara chipurile celor care vor sa ajunga in fruntea primariei.

Ne zambesc de pe panouri si ne indeamna sa-i votam omul de afaceri Vasili Chirtoca, propus de comunisti, si socialista Zinaida Greceanii. Alaturi de liderul sau de partid, Renato Usatii, apare in imagini si Ilian Casu, candidat de la Partidul Nostru. 



Pentru ca a depus actele in ultima zi, liberalul Dorin Chirtoaca nu a fost deocamdata inregistrat, asa ca inca nu-si poate face campanie. Pe panourile electorale din Chisinau apar insa realizarile primarului din cei 8 ani de mandat.



Cu mesajul Primaria fara coruptie, Chisinau fara Chirtoaca, Mihai Carlig, de la Partidul Popular din Moldova, si-a lipit cateva afise prin oras. Cu un slogan similar a incercat sa se lanseze si Grigore Petrenco, insa, spune el, panourile pe care voia sa scrie Va fi mai bine, fara Chirtoaca, Fara Filat, fara Plahotniuc, nu i-au fost acceptate.

Grigore PETRENCO, CANDIDAT ”Noi am gasit o alta varianta, iata asta, cu stelute... tot nu ni s-a acceptat”


Majoritatea candidatilor si partidelor ne-au spus ca isi vor instala panouri incepand cu saptamana viitoare. Asa ca in cateva zile ministrul democrat Monica Babuc, Serafim Urecheanu, propus de PLDM, Marcel Darie, din partea Partidului Legii si Dreptatii, Oazu Nantoi de la Blocul Electoral condus de Iurie Leanca, Valerii Klimenko de la Ravnopravie ne vor indemna sa-i votam de pe billboarduri. Cei de la Partidul National Liberal, care l-au propus pe Timotei Turcanu, dar si cei de la Partidul Renastere care au propus-o pe Elizaveta Moscalciuc, au recunoscut ca nu vor avea panouri electorale in campanie din lipsa de bani.

Nu au aparut deocamdata nici panouri cu Anatolie Prohnitchi, de la Partidul Verde Ecologist, Tatiana Tomacu, de la Patriotii Moldovei sau Igor Caldare de la Blocul Electoral Lista Poporului, insa nu i-am gasit ca sa ne spuna ce planuri au. Oleg Brega, candidatul Partidului Democratia Acasa, a declarat, in campania pentru parlamentare zero lei cheltuiti pentru promovare. Nu se stie deocamdata daca aceasta practica va ramane si la locale. Cert este ca pe retelele de socializare electorala arata... cu totul altfel.



17 candidati au depus actele la consiliul electoral de circumpscriptie si se lupta pentru fotoliul de primar al capitalei. Alegerile vor avea loc la 14 iunie.