Marian LUPU, LIDER PD: “In decembrie pana pe 10 trebuie sa venim cu un candidat.”
Totodata, dupa ce in presa s-a tot vehiculat ca acest candidat ar putea fi chiar Vlad Plahotniuc, liderul PD spune ca este prea devreme pentru a rosti nume.
Marian LUPU, LIDER PD: “Noi nu am discutat pana acum nume, trebuie sa ne gandim sa adune voturi...”
Marian Lupu a mai declarat ca este gata sa mearga la sediul PLDM pentru a convinge liberal-democratii sa vina la negocieri si sa voteze pentru un nou guvern.
Vadim PISTRINCIUC, VICEPRESEDINTE PLDM: “Pe de o parte ne cheama, pe de alta parte sunt arhi-agresivi.”
Oricum, luni liberal-democratii se vor intruni in sedinta Consiliului National Politic, care va decide daca PLDM va participa la crearea unei noi coalitii. Asta dupa ce acum cateva saptamani, acelasi consiliu a decis ca formatiunea trece in opozitie. Liberalii spera ca PLDM se va razgandi.
Cele trei formatiuni au participat astazi la o noua runda de consultari cu seful statului, consultari care s-au incheiat fara desemnarea unui candidat la functia de prim-ministru. Potrivit Constitutiei, Nicolae Timofti trebuie sa desemneze un candidat pana pe 14 decembrie. De asemenea, o hotarare recenta a Curtii Constitutionale spune ca daca pe 29 ianuarie, un nou executiv nu este investit, atunci se organizeaza alegeri anticipate.
Actualul impas politic a aparut dupa demiterea guvernului Strelet de catre democrati, socialisti si comunisti. S-a intamplat la sfarsit de octombrie, dupa arestarea lui Vlad Filat, iar de atunci PLDM si PD nu pot gasi limba comuna.
