Potrivit expertului rus de la EEGAS, in prezent capacitatile de transport a gazelor din Rusia spre Europa depasesc cu peste 25% volumul de livrari chiar si in perioadele de iarna, cand cererea creste substantial. Astfel in ziua de 13 decembrie 2012, cand Gazprom a inregistrat un nivel-record de 550 milioane metri cubi in 24 de ore, al livrarilor de gaz in Europa, la capacitate maxima functionau doar doua conducte - Yamal-Europa (Belarus-Polonia) si Komarno-Drozdowicze (Ukraina-Polonia). In acelasi timp conductele ce tranziteaza Slovacia erau folosite la capacitate de 71%, iar Nord Stream la doar o treime din capacitatea proiectata, scrie Adevarul.md.
"Cu darea in exploatare a South Stream si extinderea conductelor din coridorul Belarus-Polonia, capacitatea de transport a gazelor va creste si mai mult. In consecinta multe din retelele existente de transport a metanului din Europa de Est vor ajunge inutile sau vor fi utilizate la o capacitate minima", constata Mihail Korchemkin. In opinia expertului conductele de tranzit a gazelor din Slovacia, Ungaria si Romania vor inceta chiar sa mai presteze servicii de tranzit a gazelor din Rusia.
Daca tinem cont de faptul ca cele trei conducte magistrale din Republica Moldova prin care gazul rusesc este exportat spre statele din Balcani, trec si prin Romania, putem constata ca si Republica Moldova va ramane fara tranzit de gaze.
