Vezi declaratia integrala:
De ce totusi Hotararile Curtii Constitutionale trebuie comentate?
Hotararea Curtii Constitutionale nr. 4 din 22 aprilie 2013 a fost cu adevarat o surpriza pentru cei care au urmarit derularea evenimentelor. Subsemnatul am participat in acel proces ”istoric” in calitate de reprezentant al Presedintelui Republicii Moldova si, dupa cum e stiut, ”am pierdut procesul”.
Avand in arsenal Hotararea CEDO Amihalachioaie c. Moldovei, risc sa intervin cu unele comentarii pe marginea acestui caz, incercand sa evit, pe cat este posibil, aspectele de fond ale litigiului.
Paradoxal. Cel mai mult m-au surprins aprecierile facute Hotararii CC din 22 aprilie 2013 de catre unii politicieni, comentatori, dar si juristi, potrivit carora, aceasta a adus la normalitate lucrurile in societate si ca hotararea este culmea creatiei juridice, iar cei sase judecatori apar ca salvatori ai natiunii.
Asa dar, despre starea de normalitate vorbim mai putin. In schimb, despre aceasta mostra de eroism si de creatie juridica autohtona sunt obligat sa spun cate ceva.
Despre procedura. Intotdeauna am considerat si raman ferm convins ca procedura in orice proces are o importanta cruciala. Adeseori chiar si hotarari corecte pe fond pot fi compromise iremediabil din cauza viciilor de procedura. Or, procedura nu este o simpla formalitate sau o ceremonie. Regulile de procedura au menirea sa dea siguranta, sa creeze conditii egale, reale si suficiente pentru toti participantii la proces, in vederea exercitarii depline de catre acestia a drepturilor date prin lege.
Din aceste considerente, atat instantele, cat si participantii la procese trebuie sa respecte procedurile stabilite. Aceasta se refera in deplina masura si jurisdictiei constitutionale, indiferent de cat de specifica este aceasta procedura. De altfel, Curtea Constitutionala, prin lege este obligata sa se conduca de principiul legalitatii. In sedinta de judecata din 22 aprilie 2013 presedintele CC dl A. Tanase mi-a facut o observatie subtila, precum ca la CC nu e ca in instantele de judecata si nu ar trebui sa apelez la reguli de procedura generala.
Procedura jurisdictiei constitutionale ar fi alta. Din considerente de etica a procedurii jurisdictiei constitutionale, nu am fortat nota, chiar daca procesul s-a redus, in mare parte, la intrebari si declaratii pur politice si partinitoare, atat din partea unui din semnatarii sesizarii, cat si din partea judecatorilor A. Tanase si V. Popa. Ba mai mult, judecatorul V. Popa s-a postat si in rol de ”martor al acuzarii”, polemizand cu subsemnatul despre ce si cum s-a petrecut la consultarile purtate de Presedintele RM cu fractiunea PL.
Dincolo de fondul sesizarilor examinate de Curte, tot ce a fost sa tina de procedura din acest dosar poate fi calificat ca un adevarat dezastru. A fost compromis totul ce inseamna un proces echitabil, chiar daca in Hotararea sa din 22 aprilie 2013 Curtea Constitutionala invoca din belsug principiul statului de drept cu referire la art. 1 alin. (3) din Constitutie. Dar acest principiu trebuia sa fie valabil, in primul rand, chiar pentru Inalta Curte. Dreptul la un proces echitabil este aplicabil in plina masura si procedurii jurisdictiei constitutionale.
Despre impartialitate. Una din regulile fundamentale ale unui proces echitabil, drept protejat de art. 6 din Conventia Europeana pentru Drepturile Omului, este impartialitatea judecatii. Or, impartialitatea tine de insasi esenta unui proces echitabil. CEDO a mentionat in repetate randuri si cu diferite ocazii importanta cruciala a acestei cerinte. In particular, in cauza Tocono si Profesorii Prometeisti c. Moldovei CEDO a subliniat: ”…articolul 6 § 1 al Conventiei impune o obligatie fiecarei instante nationale sa verifice daca, asa cum este formata, ea reprezinta o „instanta impartiala” in sensul acestei prevederi” (Tocono si Profesorii Prometeisti c. Moldovei, §31, Cererea nr. 32263/03). Tot acolo (§29) CEDO a mentionat: ”Atunci cand se hotaraste daca intr-o anumita cauza exista motive legitime de a banui ca un complet nu este impartial, punctul de vedere al celor care pretind ca acesta nu este impartial este important, dar nu decisiv. Ceea ce este decisiv este daca aceasta banuiala poate fi obiectiv justificata”.
In sedinta din 22 aprilie 2013 am cerut recuzarea judecatorului V. Popa în temeiul art. 27 alin. (1) lit. b) pentru ca el s-a expus in public pe marginea fondului sesizarii. Aceasta expunere in public avusese loc in timpul consultarilor Presedintelui Republicii Nicolae Timofti cu fractiunea Partidului Liberal. Atunci, dl. V. Popa l-a sustinut pe liderul PL, care ii ceruse Presedintelui RM sa desemneze un Prim-ministru interimar conform interpretarilor date in 1999 si 2000 de CC la art. 101 alin. (2) din Constitutie. Mai mult, dl V. Popa a intrat in polemica pe acest subiect cu functionarii si consilierii Presedintiei.
Ulterior, liderul PL a anuntat despre faptul ca va fi sesizata CC pentru a clarifica situatia. In doar cateva zile dupa aceste evenimente dl. V. Popa a fost numit de Parlament in functia de judecator la Curtea Constitutionala. Oare asemenea circumstante nu justificau obiectiv banuiala Presedintelui Republicii ca judecatorul V. Popa ar fi in conflict de interese, situatie ce l-ar face impartial? In asemenea circumstante, respingerea de catre CC a cererii de recuzare apare foarte stranie, ba chiar abuziva.
Judecatorul V. Popa, in declaratiile sale în fata CC, a mintit intr-un hal nemaivazut, negand fapte evidente, ba chiar ascunzand ca se afla in conflict de interes. De fapt, anume dl Popa era primul obligat sa-si decline participarea in proces, anuntand despre conflictul de interes in care se afla. A doua zi dupa proces, Presedintele fractiunii parlamentare a PL dl Ion Hadarca, a declarat in cunostinta de cauza ca dl V. Popa, fostul sau coleg de fractiune, este chiar initiatorul sesizarii privind interpretarea art. 101 din Constitutie.
Acelasi lucru a fost confirmat si de Presedintele fractiunii parlamentare a Partidului Democrat dl D. Diacov. Foarte frumos! Initiatorul si sustinatorul profesional si ”spiritual” al sesizarii este pus sa si o judece. Ferma mea convingere este ca dl. V. Popa era si in conflict de interese, ca initiator al sesizarii. Situatia de conflict de interese este totalmente asemanatoare cu cea a ex-procurorului general V. Zubco din ziua ”vanatorii domnesti”, dupa ce S. Paciu a fost impuscat mortal.
Proaspat numitul judecator, dl V. Popa, este desemnat de Presedintele CC dl A. Tanase in calitate de judecator-raportor, de parca simplul statut de judecator nu era suficient. Continutul textului art. 22 din Codul jurisdictiei constitutionale demonstreaza ca judecatorul raportor are competente foarte largi la pregatirea dosarului spre examinare si a terenului favorabil.
In lista incalcarilor de procedura, demolatoare pentru hotararea discutata, se inscrie admiterea spre examinare a cererii depuse ad-hoc privind constitutionalitatea a doua decrete prezidentiale cu titlu de simpla completarea a sesizarii initiale. Si aici nu este vorba de o formalitate. Noi am cerut inregistrarea si examinarea acestei ”completari” drept sesizare (sesizari) separata de cea de interpretare a normelor constitutionale, deoarece este vorba de cereri absolut noi si diferite, precum si de proceduri noi. Mai mult, Presedintelui RM nici nu i-a fost comunicata aceasta sesizare ca parte în proces, desi Curtea este obligata prin lege sa o faca. In calitate de reprezentant am prezentat Curtii procura de a reprezenta Presedintele RM doar in sesizarea privind interpretarea normelor constitutionale, dar nu si in alte sesizari. Mi s-a creat impresia ca Inalta Curte nici nu era interesata de opinia Presedintelui Republicii, chiar daca era vorba de o cerere de verificare a constitutionalitatii a doua decrete emise de chiar de acesta, de parca deja totul ar fi fost decis.
Atunci cand am primit informatia despre decizia CC de a urgenta examinarea sesizarii initiale si despre numirea sedintei pentru data de 22 aprilie, adica cu 2 zile inainte de ziua in care se astepta discutiile privind votul Parlamentului pentru investirea noului Guvern, am admis ca Inalta Curte s-a antrenat usor intr-un joc politic, pentru a face presiune asupra participantilor la negocierile politice, in special asupra Prim-ministrului desemnat. Dar, situatia s-a dovedit a fi mult mai grava.
In primul rand, cererea despre examinarea in mod prioritar se continea chiar in cerintele initiale din 11 aprilie 2013, insa Curtea nu a gasit atunci de cuviinta sa-i dea curs, planificand examinarea sesizarii pentru mai tarziu. Insa, deja la 15 aprilie 2013, deputatul V. Munteanu, unul dintre semnatarii sesizarii, a depus o cerere la CC cu urmatorul continut: ”Cu referire la sesizarea Curtii Constitutionale, ce a fost inaintata … la 11 aprilie 2013 … cu privire la interpretarea prevederilor art. 101 si altele din Constitutie, ce tine, intre altele, de interimatul functiei de Prim-ministru pentru perioada in care Guvernul se afla in demisie, Va solicitam respectuos sa examinati aceasta sesizare in termen cat mai restrans, mai ales luand in considerare ca in viitorul cel mai apropiat se vor desfasura evenimentele legate de investirea noului Guvern. Iata de ce, examinarea sesizarii respective, pana la o eventuala investire, ar fi binevenita si necesara”. Observam ca eventuala investire a noului Guvern nu are nimic cu obiectul sesizarii initiale – trebuia sau nu sa fie desemnat un Prim-ministru interimar. Prin urmare, nu exista niciun temei legal de urgentare a examinarii sesizarii initiale, doar daca, de fapt, nu se urmarea tocmai scopul blocarii investirii noului Guvern in frunte cu V. Filat.
Evenimentele care au urmat ne permit sa concluzionam ca anume acest scop a fost urmarit si realizat. A existat cumva un scenariu de scoatere din joc a lui Filat, scenariu in care Curtea Constitutionala a fost antrenata? Este regretabil, dar anume aceasta concluzie vine, dupa ce mai analizezi si declaratiile (mesajele) caracteristice ale lui M. Ghimpu catre Filat din zilele de pana la 22 aprilie 2013, dar si declaratiile despre ”ghimpisori” facute de el dupa pronuntarea hotarârii CC. Despre asa-numita ”completare” a sesizarii initiale, depuse chiar in dimineata de 22 aprilie, si despre modul surprinzator pe care l-a ales Curtea de a o examina din mers, am scris deja. Acum intelegem de ce urgentarea examinarii a fost ”binevenita si necesara”. Chiar ca a fost.
Nu este vorba de o smecherie procesuala surprinzatoare pentru oponenti, dar este vorba de antrenarea Curtii Constitutionale intr-un scenariu politic, in detrimentul chiar al Constitutiei. Urmatoarea intrebare ar fi daca nu cumva acest scenariu a fost sugerat, sau cel putin ”imbunatatit”, la ultima suta de metri, chiar de cineva din interiorul Curtii. Ce ar fi trebuit sa cred vazand o atat ”de buna” intelegere între Curte si autorul sesizarii si o totala ignorare in raport cu alti participanti la proces, care, dupa cum am scris mai sus, au inaintat niste cereri perfect legale. Mai ales ca, dupa cum ne convingem din lecturarea hotararii pronuntate, se pare ca Inalta Curte nu a fost deloc surprinsa de completarea inregistrata chiar in dimineata zilei de 22 aprilie 2013, judecatorii avand pregatite ”o caruta” intreaga de intrebari despre importanta si semnificatia pentru acel proces a normei care se contine la art. 1 alin. (3) din Constitutie, precum si de citate care mai de care, din jurisprudenta relevanta si mai putin relevanta cazului, pentru a ”betona” notiunea ”stat de drept”, notiune invocata, de altfel, ad-hoc de autorul sesizarii.
Curtea Constitutionala a mai recurs la o practica anticonstitutionala atunci când a ajuns la concluzia ca V. Filat este ”un Prim-ministru care a tolerat in componenta Guvernului ministri suspecti de coruptie, în privinta carora a fost initiata urmarirea penala, manifesta o sfidare a principiilor statului de drept si denota o lipsa evidenta de integritate, devenind în acest mod incompatibil cu functia detinuta”. Anume aceasta stare de pretinsa lipsa de integritate si de incompatibilitate, constatata de Înalta Curte, a fost pusa la baza concluziilor privind necesitatea desemnarii unui Prim-ministru interimar (imposibilitatea exercitarii atributiilor de catre Prim-ministrul unui Guvern demis pe motiv de incompatibilitate) si privind neconstitutionalitatea desemnarii lui V. Filat în calitate de candidat la functia de Prim-ministru. Totul ar fi bine, însa, cu tot respectul fata de Înalta Curte, ea nu are atributii de a verifica integritatea si starile de incompatibilitate a persoanelor concrete. În Republica Moldova a fost, în sfârsit, constituita Comisia Nationala de Integritate. Potrivit legislatiei, anume CNI ”…constata nerespectarea dispozitiilor legale privind conflictul de interese si privind incompatibilitatea, sesizând organele competente în vederea atragerii persoanelor respective la raspundere disciplinara sau, dupa caz, în vederea încetarii mandatului, a raporturilor de munca sau de serviciu ale acestora”. Mai mult, legislatia a stabilit proceduri concrete de constatare a starilor de incompatibilitate, dar si de contestare în contenciosul administrativ a actelor CNI. Doar dupa ce deciziile CNI devin definitive, inclusiv si drept urmare a neatacarii lor sau a respingerii actiunilor în judecata, ele pot servi, în particular, pentru încetarea unui mandat sau pentru nepromovarea în functii importante. Astfel, constatam ca Înalta Curte si-a arogat atributiile CNI, încalcând principiul separarii puterilor în stat (art. 6 din Constitutie), lipsindu-l anticonstitutional pe V. Filat de orice posibilitate de a-si apara drepturile în instantele de judecata.
Ceea ce a scris Curtea Constitutionala în ultima sintagma la paragraful 116 din Hotararea vizata este chiar buna. Citez: ”… Curtea îsi rezerva dreptul de a examina în ultima instanta si cu mare atentie toate actele date în competenta sa prin art. 135 din Constitutie, ce vizeaza înlaturarea din/numirea în functii publice persoanelor suspectate de acte de coruptie”. Foarte interesant. Tinând cont de redactia larga a art. 135 din Constitutie, ne putem astepta ca Înalta Curte sa se transforme într-un fel de salvator national, adica o combinatie între o sectie de cadre, cu elemente de instante de judecata, cu atributii de CNI, CNA, procuratura si ultima instanta la tot. Lipseste un detasament de destinatie speciala instituit pe lânga Înalta Curte, care ar actiona întru executarea hotarârilor date de ea, a caror colaboratori ar purta haine de camuflaj cu nuante bordo, cu inscriptie pe spate ”CC” sau ”Spetnaz constitutional”.