„Chiar nu am crezut ca este posibil ca acest drum sa fie reparat. Nu am crezut pentru ca la noi de multe ori se vorbeste, dar nu se face. Acum, ma conving cu ochii mei – e bun drumul! Asa drum nu am mai vazut nicaieri. Daca se va face asa in toata tara si daca vor aparea locuri de munca, nu va mai pleca nimeni peste hotare”, le vorbea insufletita jurnalistilor Emilia Trofaila din Visoca, Soroca. Faptul ca femeia a devenit vedeta zilei de 16 octombrie – cand traseul Sarateni-Soroca, reabilitat in cadrul Programului Compact al Guvernului SUA, a fost dat in exploatare – nu este intamplator. Acum un an, tot ea i-a reprosat Prim-ministrului Iurie Leanca, venit sa inspecteze lucrarile la drum, ca nu crede in astfel de proiecte si… promisiuni. Dar iata ca s-a inselat.
Victoria Vlad
Traseul Sarateni-Soroca – 93 de kilometri care trec prin 14 sate din raioanele Telenesti, Floresti si Soroca – este astazi motiv de mandrie pentru intreaga zona. Drumul care, pana in 2011, era considerat un adevarat blestem pentru soferii si calatorii nevoiti sa circule pe acolo, fiind mai mult gropi si noroi, astazi e unul cum nu mai intalnesti in Moldova – cu trotuare, sensuri giratorii, marcaje rutiere, canale de colectare a apelor pluviale, iluminare stradala si statii amenajate.
Specialistii estimeaza ca, odata cu reabilitarea acestui traseu, va creste numarul de calatori, dar si de afaceri in zona, respectiv se va majora numarul locurilor de munca, se vor reduce costurile de operare ale vehiculelor si va spori valoarea marfurilor transportate. Astfel, mai multe companii din regiunea de Nord a Moldovei au raportat deja reducerea costurilor de intretinere a mijloacelor de transport, datorita drumului bun, iar agricultorii afirma ca acest traseu reabilitat le asigura o calitate mai buna a produselor agricole transportate pe pietele de desfacere.
„Sper sa reziste 100 de ani!..”
Valentina Badrajan, directorul executiv al Fondului Provocarile Mileniului Moldova, le-a multumit companiilor de constructie si partenerilor de realizare a proiectului de reabilitare a drumului pentru felul in care au muncit: „Suntem mandri ca am reusit sa reabilitam un traseu strategic pentru Moldova, care ofera oportunitati economice si sociale pentru mai bine de 300 mii de oameni”.
Ambasadorul SUA la Chisinau, William H. Moser, a mentionat la randul sau ca este fericit ca a putut sa le demonstreze tuturor ca si in Republica Moldova pot fi construite drumuri de calitate. „Sper ca aceasta artera sa aiba o durabilitate de 50 sau poate 100 de ani”, a spus oficialul, care a mentionat si componentele sociale ale traseului reconstruit, de care s-a tinut cont pe parcursul derularii lucrarilor.
Astfel, aditional traseului reabilitat, Programul Compact a reconstruit circa zece kilometri de drumuri locale, care a facut mai usor accesul la scoli, primarii, centre medicale pentru locuitorii din 20 de comunitati din aria drumului. La reabilitarea infrastructurii rutiere – trotuare, drumuri spre scoala, piata si alte obiective de menire sociala – s-a tinut cont de doleantele localnicilor, iar locuitorii celor 14 sate au participat la instruiri in domeniul securitatii la trafic.
La Prodanesti, Telenesti, bunaoara, au fost facute trotuare, dar si un drum de importanta sociala, care uneste traseul cu piata din localitate. Astfel, aici, ca si in alte sate adiacente drumului, a sporit si securitatea la trafic. „Este foarte bine ca au fost construite trotuare si nu ne mai punem viata in pericol, mergand pe marginea drumului”, spune Serghei Nagherneac, primarul de la Prodanesti.
„Suntem recunoscatori poporului american…”
„Vreau sa-mi exprim gratitudinea fata de poporul american, care-si dovedeste prietenia fata de tara noastra prin ajutorul generos pe care, de peste doua decenii, ni-l ofera in diferite domenii. Un drum bun aduce nu doar comoditate oamenilor, ci si posibilitatea de a se deplasa mai rapid si mai ieftin, un stimulent pentru a ramane in satul de bastina si a porni o afacere, ceea ce inseamna si locuri de munca. Toate aceste actiuni si tot sprijinul extern de care beneficiaza tara noastra au un singur scop – un viitor demn si prosper al Moldovei si al cetatenilor ei”, a declarat in cadrul evenimentului Prim-ministrul Iurie Leanca.
Totodata, remarcand-o in multime pe Emilia Trofaila, Premierul i-a marturisit ca a pomenit-o destul de des in toata aceasta perioada. „Vedeti ca se poate?! Va asigur ca la fel vom transforma toata tara. Aceasta este Moldova de maine, pe care ne-am propus sa o edificam impreuna”, a tinut sa o asigure Iurie Leanca.
La cateva zile dupa darea in exploatare a drumului, Ambasadorul Moser si Premierul Leanca, insotiti de circa 100 de biciclisti profesionisti si amatori, au testat calitatea traseului reabilitat pe biciclete. Toata lumea a apreciat calitatea traseului si a marcajelor care, apropo, sunt din termoplast, au o rezistenta sporita si pot fi utilizate perioade indelungate, in functie de intensitatea traficului rutier.
Aceasta publicatie este posibila datorita ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agentiei SUA pentru Dezvoltare Internationala (USAID). Opiniile exprimate apartin Asociatiei Presei Independente (API) si nu reflecta in mod necesar pozitia USAID sau Guvernului SUA.
![]()
Lucrarile de reabilitare a drumului Sarateni-Soroca au inclus reparatia a sapte poduri si constructia altor sapte poduri noi, inclusiv podul de la intersectia denivelata Sarateni - prima in tara, din ultimele doua decenii - si podul cu cale ferata de langa oraselul Ghindesti. Au fost construite patru sensuri giratorii, circa 22 de kilometri de trotuare si circa 20 de kilometri de iluminare stradala in localitatile amplasate de-a lungul drumului. Au fost instalate circa 12 kilometri de parapet din metal, 2113 de semne rutiere si peste 9000 de obiecte reflectorizate pentru traseu in portiunile de drum periculoase etc.
Lucrarile de reabilitare a drumului Sarateni-Soroca au demarat in toamna anului 2012 si au fost efectuate de consortiul de companii turcesti ONUR si SUMMA si compania austriaca STRABAG, selectate in cadrul unui concurs international. Bugetul pentru reconstructia drumului a fost de circa 100 milioane USD.
Pe durata executarii lucrarilor, companiile de constructie si de supraveghere au contractat 1277 de persoane, dintre care 70 la suta – cetateni moldoveni.
