Societatea civila condamna cu fermitate acest atac la suveranitatea si integritatea statului. Protestam contra incapacitatii clasei politice de a-si indeplini rolul de gardian al interesului national. Infieram tentativele unor partide politice de a recurge la justitie selectiva, ferindu-si coruptii, incompetentii si pungasii proprii de raspundere penala pentru raul pe care l-au comis, fiind in exercitiul functiilor inalte pe care le-au detinut sau le mai detin.
Mentionam ca organizatiile societatii civile au facut mai multe apeluri publice catre guvernantii din Republica Moldova de a initia o investigatie independenta si obiectiva a acestei crime, tragandu-i la raspundere atat pe beneficiarii finali ai acestui furt, cat si pe demnitarii responsabili de prevenirea unor asemenea infractiuni. Cu parere de rau, aceste cerinte au ramas fara atentie.
In consecinta:
- demnitarii de stat care au inchis ochii la schemele de furt si spalare de bani nu au fost suspendati din functii pentru asigurarea unei anchete obiective, nu au fost trasi la raspundere, ba chiar au fost promovati, decorati sau „apreciati pentru profesionism desavarsit”[1];
- contractul de audit international cu compania Kroll a fost semnat in situatie de conflict de interese din partea conducerii BNM care purta raspundere directa pentru prevenirea unor asemenea situatii de frauda bancara masiva si nu a fost interesata in investigarea obiectiva a incalcarilor;
- perioada de investigare acoperita de auditul companiei Kroll a fost limitata, lasand deliberat in afara auditului perioada cand schema furtului a fost conceputa si demarata[2];
- mai multe persoane avizate in fraudele din sistemul bancar au fost amenintate, au disparut sau au decedat in conditii suspecte[3]. Mihail Bolocan, fostul sef al Directiei management si securitate informationala a BNM, a fost gasit intoxicat cu gaze in apartamentul sau pe 26 ianuarie 2015. Un fost angajat al Serviciului Informatii si Securitate care a facut parte din grupul secret format pe 12 august 2013 pentru elucidarea situatiei din sistemul bancar, a fost dat afara din sistem. Ion Butmalai, secretarul Comisiei parlamentare securitate nationala, aparare si ordine publica, a fost gasit decedat in garajul din curtea locuintei sale din Cahul pe 9 decembrie 2014. incasatorul BEM, tot el si sofer al masinii blindate care transporta arhiva celor trei banci (BEM, Banca Sociala si Unibank) s-ar fi sinucis in propria casa pe 14 februarie 2015;
- Parlamentul Republicii Moldova nu a adoptat in lectura finala mai multe proiecte de legi menite sa asigure securitatea in sistemul bancar si sa excluda conditiile pentru perpetuarea fraudelor. Mai mult decat atat, acum statul se imprumuta de la cele 3 banci aflate sub supraveghere speciala si care nu asigura transparenta actionariatului[4];
- Banca Nationala a Moldovei are un nou guvernator, dar nu are o noua conducere. Modelul de activitate si supraveghere in sector a ramas acelasi, adica din afara BNM, pastrandu-se riscul impunerii deciziilor din centre de interese private.
In aceste conditii, suntem indreptatiti sa consideram compromisa investigarea acestui caz de rezonanta maxima. Suntem dezamagiti de controlul politic instaurat in sistemul organelor de drept din Republica Moldova, care par sa serveasca unor reglari de conturi, de tolerare a complicitatii intre institutii de stat si retele criminale, de intimidare a martorilor, concurentilor economici si adversarilor politici, fara o tangenta cu obiectivul asigurarii suprematiei legii, stabilizarii sistemului bancar si recuperarii prejudiciilor cauzate.
Dat fiind faptul ca schema furtului din sistemul bancar moldovenesc s-a derulat prin cateva jurisdictii cu implicarea cetatenilor SUA si ai tarilor membre UE, schemele de spalare de bani la nivel international ar putea periclita stabilitatea valutelor folosite in tranzactiile ilegale, punand in pericol securitatea financiar-bancara a mai multor economii mici si medii din regiune, iar autoritatile moldovenesti ar putea avea tangenta cu acest caz, nefiind interesate intr-o investigatie obiectiva a acestui furt, cerem o investigatie internationala cu implicarea organelor de urmarire penala ale SUA si tarilor UE, precum si a institutiilor internationale Interpol, Europol, OLAF si altele.
ADEPT
Asociatia Femeilor pentru Protectia Mediului si Dezvoltare Durabila
Asociatia Micului Business
Asociatia Politici Externe
Asociatia Presei Independente
AO BIOS
Centrul de Resurse DIALOG-Pro
Centrul National de Mediu
Centrul de Resurse Juridice din Moldova
Congresul Autoritatilor Locale din Moldova (CALM)
Confederatia Nationala a Patronatului din Republica Moldova
Institutul pentru Dezvoltare si Initiative Sociale (IDIS) ”Viitorul”
Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM)
Institutul de Politici Publice
Miscarea Ecologista din Moldova
REC Moldova
Transparency International – Moldova
Uniunea organizatiilor invalizilor din Republica Moldova
