30 de afaceri si circa 100 de noi locuri de munca au fost create, in perioada 2012-2014, in sectorul de producere a biocombustibilului solid, lucru care a fost posibil datorita Programului de leasing realizat de Proiectul Energie si Biomasa.
DIN FONDURI EUROPENE, antreprenorii agricoli au achizitionat, in rate, echipamente de producere a brichetelor/peletelor, de tocare, balotare si de transportare a biomasei. Echipamentele au fost oferite in conditii avantajoase, cu plata in rate pe o perioada de trei ani, cu 0% comision, 0% dobanda si 0% TVA.
In 2013, doi medici si un economist au lansat, in comuna Ghidighici, linia de producere a brichetelor din rumegus de lemn. Tinerii antreprenori s-au lansat in sectorul bioenergetic, achizitionand in leasing linia de brichetare. Ideea de afacere i-a venit unuia din colegi, care isi instalase acasa un sistem de incalzire pe biomasa si, dupa testarea pietei de producere a biocombustibilului, a decis sa se lanseze in afacerea de producere a combustibilului eco. „In acest an afacerea se pune bine pe roate, datorita cererii tot mai sporite. Sunt perioade in care muncim in regim aproape non-stop pentru a face fata solicitarilor. Oamenii cunosc deja beneficiile combustibilului ecologic si ii dau prioritate in fata carbunelui”, sustine Roman Smolnitchi, unul dintre fondatorii intreprinderii de brichetare din Ghidighici.
PIATA DE PRODUCERE A BIOCOMBUSTIBILULUI este la inceput de formare in tara noastra, dar se dezvolta rapid. in ultimii patru ani, numarul producatorilor locali de brichete si pelete a crescut de zece ori, depasind cifra de 100. Capacitatea tehnica a liniilor de producere a brichetelor si peletelor existente in Moldova poate deja substitui importurile de carbune ce constituiau anii trecuti circa 150.000 tone, ceea ce reprezinta 400 de milioane de lei platiti de la buget.
„Uniunea Europeana sprijina dezvoltarea sectorului bioenergetic din Moldova prin masuri integre. Datorita investitiilor oferite prin intermediul Proiectului Energie si Biomasa, 144 de scoli si gradinite vor intra in aceasta iarna cu sisteme de incalzire pe biomasa asigurate din fonduri europene, biocombustibilul fiind procurat de la producatorii autohtoni care, prin programele de dezvoltare a sectorului, sunt motivati sa lanseze afaceri”, spune Nicolae Zaharia, expert in cadrul proiectului.
PANA IN PREZENT, 500 DE FAMILII din sate si orase si-au instalat acasa cazane pe biomasa, fapt pentru care - datorita Programului lansat de Proiect in parteneriat cu Agentia pentru Eficienta Energetica - au beneficiat de o subventie de 1300 de euro din fonduri europene. Unul dintre cei care isi va incalzi in aceasta iarna casa cu energie din biomasa este Anatol Fala. „incalzirea cu resurse produse in Moldova imi asigura securitatea energetica. Familia mea isi va petrece iarna intr-o casa incalzita cu energie ecologica, la pret mai mic decat incalzirea pe gaze, beneficiind de acelasi confort termic. Cazanul achizitionat datorita fondurilor europene este unul automatizat: pot programa de la distanta temperatura dorita in casa in functie de ore si zile a saptamanii”, afirma cu incredere Anatol Fala.
Victoria Vlad
Aceasta publicatie este posibila datorita ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agentiei SUA pentru Dezvoltare Internationala (USAID). Opiniile exprimate apartin Asociatiei Presei Independente (API) si nu reflecta in mod necesar pozitia USAID sau Guvernului SUA.
![]()
![]()
Bugetul total al Proiectului Energie si Biomasa in Moldova este de 14,56 mln. de euro, acordati de Uniunea Europeana (14 mln.) si PNUD Moldova (560.000). Toata informatia despre proiect - al carui scop final e utilizarea biocombustibilului in sectorul public, dar si in cel rezidential, precum si crearea unei piete durabile de producere a biocombustibilului - este accesibila pe pagina www.biomasa.md.
Legende
Foto 1: Nicolae Zaharia povesteste despre specificul proiectului
Foto 2: Anatol Fala: „Familia mea isi va petrece iarna intr-o casa incalzita cu energie ecologica”
Foto 3: Linia de producere a brichetelor din rumegus de lemn de la Ghidighici
