13.07.2020
O alta tara din UE nu mai primeste moldoveni, nici macar cu carantina

Interzis pentru moldoveni de a intra pe teritoriul Ungariei. Autoritatile de la Budapesta au pus tara noastra pe lista rosie de coronavirus.

Potrivit responsabililor de la Ambasada Republicii Moldova la Budapesta, noile restrictii intra in vigoare de pe 15 iulie. Astfel, chiar si cetatenii altor state, dar care s-au aflat pe teritoriul Republicii Moldova in ultimele 14 zile, nu vor avea acces in Ungaria. 

Cetateni unguri vor putea intra in tara lor, fiind obligati sa stea 14 zile in carantina. 

Noile masuri vizeaza clasificarea statelor de provenienta a resortisantilor pe trei categorii – rosu, galben si verde si limitarea, in consecinta, a trecerii frontierei de catre persoanele care sosesc din aceste tari, respectiv: zona verde – intrarea permisa fara restrictii, zona galbena – intrarea permisa cu restrictii si zona rosie – intrare interzisa.

In categoria rosie au fost incluse urmatoarele tari: Albania, Bosnia si Hertegovina, Belarus, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Muntenegru, Ucraina, precum si alte tari din Asia, Africa si America de Sud.

Din categoria galbena fac parte Bulgaria, Portugalia, Romania Suedia, Regatul Unit, Norvegia, Rusia, Serbia, Japonia, China si Statele Unite.

Cetatenii care vin din aceste tari trebuie sa stea in carantina si sa aiba doua teste negative, efectuate la un interval de 48 de ore.

Traficul de tranzit si transportul de marfuri fac exceptie de la aceste reguli, precum si deplasarile oficiale, totodata, controlul sanitar poate avea loc si in asemenea cazuri. Ca si in perioada anterioara, derogarea de la regulile izolarii la domiciliu poate fi obtinuta de la politia ungara in cazuri ce necesita o apreciere speciala. Aceasta cerere poate fi depusa in limbile maghiara sau engleza, la urmatoarea adresa electronica: https://ugyintezes.police.hu/en/home

Saptamana trecuta, autoritatile din Italia au interzis accesul moldovenilor pe teritoriul peninsulei. Toate cursele aeriene din Moldova spre Italia au fost anulate pentru o perioada de doua saptamani, la fel si cele terestre.

Accesul este interzis si pentru moldovenii care au contracte de munca si viza de resedinta in Italia. Potrivit serviciului de presa al Ministerului de Externe durata acestor interdictii este inca nedeterminata. Totusi, italienii aflati in tara noastra vor putea ajunge acasa.

Citeste si :  O vizita la rude, o vacanta sau chiar revenirea la munca este imposibila pentru moldoveni in Italia. Autoritatile din peninsula au interzis accesul cetatenilor nostri - VIDEO

 

Articole din aceeasi categorie