24.02.2014

"Nu-l lasati pe Vladimir Putin sa va fure victoria". Indemnul lui Mihail Saakasvili pentru ucraineni

Fostul presedinte al Georgiei Mihail Saakasvili, eroul "revolutiei trandafirilor" in 2003, i-a indemnat duminica pe ucraineni sa nu-l lase pe presedintele rus Vladimir Putin sa le "fure victoria" obtinuta in Piata Independentei din Kiev, scrie Mediafax.
"Nu-l lasati pe Vladimir Putin sa va fure victoria". Indemnul lui Mihail Saakasvili pentru ucraineni

"Fiti prudenti, nu-l lasati pe Putin sa va fure victoria", a declarat Saakasvili, in fata a zeci de mii de manifestanti adunati in Piata Indepententei.

Declaratiile lui Saakasvili intervin in contextul destituirii presedintelui ucrainean Viktor Ianukovici, dupa ce saptamana trecuta cel putin 82 de persoane au murit in confruntarile dintre manifestanti si fortele de ordine, la Kiev.

"Voi ati schimbat totul. Manualele de istorie vor mentiona ca imperiul rus a incetat sa existe aici, in Piata Independentei", a afirmat el.

Rusia a denuntat sambata, prin ministrul de Externe Serghei Lavrov, atitudinea opozitiei ucrainene si a avertizat cu privire la o criza a suveranitatii Ucrainei. Lavrov a declarat ca opozitia ucraineana este condusa de "extremisti inarmati", iar actiunile lor reprezinta o amenintare directa pentru suveranitatea Ucrainei.