16.02.2015

Nu este premier, dar beneficiaza de paza de stat! Gaburici: "Sunt cumva o persoana protejata"

De sambata, Chiril Gaburici beneficiaza de paza, asigurata de SPPS.
Nu este premier, dar beneficiaza de paza de stat! Gaburici: "Sunt cumva o persoana protejata"

“Din moment ce presedintele a semnat decretul sunt cumva persoana protejata.”, a declarat Chiril Gaburici, intrebat de presa.

Vlad Filat sustine ca decizia a fost luata in conformitate cu legislatia. “Conform deciziei institutiei care asigura protectia de stat in urma desemnarii in calitate de candidat la functia de prim-ministru, persoana beneficiaza de protectia statului.”, a precizat presedintele PLDM.

Solicitat de PRO TV, consilierul prezidential, Ion Paduraru, a declarat ca asigurarea cu paza este o decizie luata sambata, de presedintele Nicolae Timofti si se incadreaza in limitele legii cu privire la Serviciul protectie si paza de Stat, art. 6, aln. 3. In articol se spune ca: “Presedintele Republicii Moldova dispune acordarea protectiei si altor demnitari sau membrilor lor de familie, la solicitarea scrisa a institutiilor interesate sau din initiativa proprie, daca se constata o stare de pericol sau daca exista informatii despre organizarea de actiuni prin care s-ar atenta la viata, integritatea fizica, libertatea de actiune si sanatatea lor.”