27.11.2012

Nicolae Negru: Strategia " o apa si-un pamant" impotriva lui Filat

"Confruntarea pe care am urmarit-o saptamana trecuta in Parlament, intre deputatii PL si PLDM, primii opunandu-se includerii pe ordinea de zi a unor proiecte de legi propuse de guvern, anunta incheierea " lunii de miere" in relatiile dintre partidele AIE", scrie Nicolae Negru intr-un nou editorial.
Nicolae Negru: Strategia " o apa si-un pamant" impotriva lui Filat

Editorialistul sustine ca nu a trecut niciun an de la alegerea presedintelui RM, economia inca nu si-a revenit dupa criza si seceta devastatoare, reforma anticoruptie, asteptata de toata lumea, treneaza, dar in loc de o accelerare a deciziilor, observam ca liderii AIE se angajeaza intr-o noua lupta corp la corp. “Ingrijoreaza inversunarea, faptul ca isi aplica lovituri neregulamentare, ca nu se jeneaza sa ne minta in mod nerusinat”, a specificat Negru.

Negru considera ca deputatii PL actionau de parca nu s-ar afla la guvernare, ci in opozitie. “Asta cu atat mai mult cu cat includerea pe ordinea de zi nu inseamna in mod automat votarea proiectului. Dl Ghimpu se comporta de parca ar fi concurentul lui Filat la conducerea guvernului. Sa fie vorba doar de niste frustrari?”, se intreaba autorul.

Totodata, Nicolae Negru a afirmat ca impresia generala e ca asistam la un inceput de campanie electoral. “Ca partidele AIE se grabesc instinctiv, masinal, sa traga fiecare jaratec la turta sa, uitand de turta comuna. Fiindca PLDM este intr-o pozitie mai avantajoasa, liderii PL si PD refuzand la vremea respectiva sa preia guvernul, se incearca, in mod mioritic, „omorarea” lui Filat, ca-i mai „ortoman”, sustine autorul.

“Solutia lui Filat nu e sa plateasca cu aceeasi moneda, contribuind la efectul aceleiasi strategii murdare, ci sa verse lumina, punctual, asupra insinuarilor si acuzatiilor. Sa nu mizeze pe faptul ca o va face altcineva in locul sau”, a conchis editorialistul.