15.06.2012

Nicolae Negru: intre PD si PCRM

"Voronin nu a avut curajul sa vorbeasca sincer la congresul PCRM despre cauzele esecului din 2009, sa explice onest de ce a pierdut puterea, avand majoritatea in parlament", scrie Nicolae Negru intr-un nou editorial.
Nicolae Negru: intre PD si PCRM

”Ca si mai înainte el a aratat cu degetul spre vest si a perorat despre conspiratia anticomunista pusa la cale din exterior. Nimic despre monstrul în care s-a transformat PCRM-ul în cei opt ani de guvernare, hranindu-se, când pe ascuns, când în vazul lumii, cu fragezii lastari ai democratiei moldovenesti, speculând nostalgiile si fobiile unei populatii debusolate, disperate”, sustine Negru.

Autorul spune ca Voronin nu vrea sa recunoasca adevarul: ca regimul sau a fost urat de tineri, altfel ei nu ar fi iesit in strada la 7 aprilie. ”Congresul PCRM nu a produs decât noi confuzii, anuntând miscarea spre obiectivul socialismului democratic, fara însa a se dezice de leninism. Ceea vorbeste despre harababura din capul lui Voronin. E ca si cum ai încerca sa devii crestin ortodox fara sa te dezici de ateism”, mai scrie editorialistul.

”Voronin propune crearea unui partid comunist „unional, care va functiona dupa modelul aproximativ al partidelor pan-europene”. Aici se încheie, de fapt, epopeea europeana, falsa, a PCRM si începe cea autentica, eurasiatica, potrivita firii si reflexelor sale. Astfel PCRM raspunde unei noi conjuncturi geopolitice, în contextul crizei sistemice din UE si eforturilor restaurationiste ale Rusiei”, considera Negru.

Nicolae Negru afirma ca partidele lui Selin, Dodon, Turcan ”risca sa fie „strivite” între PCRM si PD, care si-a pus drept scop obiectivul marginalizarii, daca nu eliminarii comunistilor de pe flancul stâng. Vom vedea mâine, la congresul PD, ce reforme vor întreprinde democratii în acest sens. Oricum, mijloacele lor sunt destul de limitate, doar de ordin tactic, în conditiile în care PD face parte din AIE si este imposibil de conceput o reorientare a PD spre est. Iar frazeologia si gesturile prorusesti nu vor servi la nimic, decât ca vor da apa la moara comunistilor”.