"In conditiile in care economia nu s-a aflat intr-o forma buna, pentru a face fata angajamentelor de cheltuieli pe care AIE si le-a asumat prin legea bugetului pe anul 2012, guvernul s-a vazut nevoit sa intensifice colectarea impozitelor", scrie Negru.
Totodata, editorialistul sustine ca e meritul deputatilor Igor Dodon, Zinaida Greceanii, Veronica Abramciuc, care s-au desprins de PCRM si au contribuit la alegerea presedintelui RM, deblocand procesul politic si evitand alegerile parlamentare anticipate. "Acum, cunoscand evolutia economica a RM, ne putem imagina mai bine cat de grave ar fi fost consecintele unor noi alegeri anticipate, dupa altele doua", a specificat autorul.
De asemenea, Negru a mentionat ca UE a raspuns cu promisiunea de a semna cu RM, la finele anului 2013, acordurile de asociere si de creare a unei zone de liber schimb aprofundat si cuprinzator si, posibil, a acordului privind ridicarea regimului de vize, aflat la etapa a doua a implementarii.
"Vizita la Chisinau a cancelarului german Angela Merkel, a presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a presedintelui Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, Jean-Claude Mignon, a confirmat pentru cetatenii RM ca UE nu e dispusa sa cedeze presiunilor rusesti, nu recunoaste pretentiile Moscovei asupra teritoriului nostru. Declaratia secretarului de Stat al SUA, Hillary Clinton, ca SUA va incerca sa stopeze realizarea proiectului de refacere a URSS a avut drept tinta directa si clasa politica de la Chisinau", a precizat Nicolae Negru.
"In general, anul 2012, foarte dificil din punct de vedere economic, poate fi caracterizat ca o incercare modesta de a ridica eficienta politicii interne la nivelul celei externe, de a porni din loc carul reformelor urgente. Insa vom vedea la anul, daca s-a pornit cu adevarat", a conchis Negru.
