"Starea actuala si perspectivele cooperarii dintre Moscova si NATO in domeniul militar, al scutului antiracheta european, precum si securitatea regionala si internationala figureaza pe agenda negocierilor", se arata intr-un comunicat al Ministerului rus al Apararii.
Luni, Stavridis se va intalni si cu comandantul suprem al marinei ruse, amiralul Vladimir Visotki, pentru a discuta despre interactiunea dintre Rusia si Alianta Nord-Atlantica in lupta impotriva pirateriei si terorismului.
Statele Unite intentioneaza sa creeze, in perioada 2015-2020, o a treia zona de pozitionare a sistemului lor de aparare antiracheta. Moscova se opune acestui proiect, considerand ca amplasarea unui scut antiracheta in apropierea frontierelor sale ameninta potentialul strategic rus.
Ideea unei cooperari in vederea amplasarii unui scut antiracheta european a fost formulata in noiembrie 2010 in cadrul summitului Rusia-NATO din Lisabona. Alianta Nord-Atlantica insista asupra amplasarii a doua sisteme de aparare independente dar coordonate: unul rusesc si celalalt al NATO. Moscova propune, la randul sau, infiintarea unui sistem indivizibil care sa integreze dispozitivele celor doua parti.
