29.01.2014

Natalia Gherman: Daca ucrainenii nu vor face modificari, le vom impune aceleasi conditii

Chisinaul va raspunde cu aceeasi moneda. Astfel comenteaza ministrul de externe introducerea noilor reguli la frontiera cu Ucraina. Natalia Gherman spune ca daca masurile luate de ucraineni se vor mentine, autoritatile de la Chisinau vor introduce aceleasi cerinte. Abia astazi, Ambasada Ucrainei a anuntat printr-un comunicat oficial despre noile modificari.
Natalia Gherman: Daca ucrainenii nu vor face modificari, le vom impune aceleasi conditii

Noile reguli au fost aprobate de Rada Suprema inca in decembrie. Natalia Gherman n-a putut explica de ce am aflat despre ele abia saptamana aceasta, de la cetatenii moldoveni care traverseaza frontiera si nu de la ambasadorul Moldovei la Kiev.

Chiar daca soferii spun ca moldovenii sunt intorsi din drum de cateva zile, reprezentantii Garii Auto de Nord, unde se vand bilete de autobuz spre Ucraina, afirma ca au fost informati abia ieri despre noile reguli. Si nu printr-un comunicat oficial, ci printr-o copie a unei stiri aparute in presa.

Potrivit noilor reguli, moldovenii care vor merge in Ucraina, chiar si daca numai tranziteaza, trebuie sa aiba la ei minim 70 de euro pentru o zi de sedere. Si asta ca sa demonstreze celor de la frontiera ca au suficienti bani ca sa stea in statul vecin.