22.10.2011

Muammar Kadhafi va fi inmormantat intr-un loc secret, pentru a evita pelerinajele

Trupul neinsufletit al fostului lider libian Muammar Kadhafi, ucis joi la Sirt, va fi inmormantat intr-un loc secret pentru a evita orice pelerinaj la mormantul sau pe viitor, au declarat vineri membri ai Consiliului militar din Misrata, unde se afla cadavrul acestuia in prezent, relateaza AFP.
Muammar Kadhafi va fi inmormantat intr-un loc secret, pentru a evita pelerinajele

Premierul Consiliului National de Tranzitie (CNT) libian "Mahmoud Jibril ne-a dat acest sfat când a venit sa vada cadavrul", vineri dupa-amiaza, a explicat un membru al Consiliului militar, sub acoperirea anonimatului. Afirmatiile acestuia au fost confirmate de mai multi colegi ai sai.

"Aceasta decizie este menita sa evite ca pe viitor anumiti pro-Kadhafi sa efectueze un pelerinaj la mormântul sau", a precizat acest oficial, adaugând ca se va proceda "ca în cazul lui Adolf Hitler", dictatorul nazist al carui cadavru a disparut dupa sinuciderea în buncarul sau din Berlin în 1945.

Dar potrivit unora dintre aceste surse, o reunine va avea loc sâmbata pentru a-i convinge pe ultimii sceptici, a ajunge la un consens si a adopta o decizie formala.

Formând o coada de sute de metri lungime vineri dupa-amiaza, mii depersoane au venit sa vada cadavrul lui Muammar Kadhafi, expus într-o camera frigorifica, la periferia orasului Misrata.