14.06.2017

Moscova a numit "vorbe goale" informatiile ca diplomatii rusi expulzati de Chisinau ar fi racolat mercenari pentru Donbass

Acuzatiile potrivit carora diplomatii rusi expulzati din Republica Moldova ar fi recrutat combatanti separatisti sunt "vorbe goale", a reactionat Grigori Karasin, adjunct al ministrului rus de Externe, citat de site-ul agentiei Sputnik, scrie Mediafax.ro.
Moscova a numit "vorbe goale" informatiile ca diplomatii rusi expulzati de Chisinau ar fi racolat mercenari pentru Donbass



Guvernul din Republica Moldova a anuntat pe 29 mai expulzarea a cinci diplomati rusi, fara a explica decizia. Premierul Pavel Filip s-a limitat a declara doar ca au fost "motive întemeiate". Hotarârea a fost criticata dur de presedintele prorus Igor Dodon si a atras expulzarea a cinci diplomati moldoveni din Rusia.

Potrivit surselor citate, cei cinci diplomati rusi erau agenti ai Serviciului rus de informatii militare (GRU), iar agentiile secrete moldovene suspecteaza ca efectuau recrutari de combatanti din regiunea autonoma Gagauzia pentru a-i trimite în regiunile din estul Ucrainei unde are loc conflictul separatist.

Informatiile nu pot fi verificate din alte surse. Ministerul rus de Externe si Ministerul rus al Apararii au refuzat sa faca vreun comentariu pe aceasta tema.

Întrebat de agentia Reuters daca cei cinci diplomati erauagenti GRU, un purtator de cuvânt al Ministerului moldovean de Externe a afirmat ca erau diplomati, fara a oferi detalii.

Acuzatiile potrivit carora diplomatii rusi expulzati din Republica Moldova ar fi recrutat combatanti separatisti sunt "vorbe goale", a reactionat Grigori Karasin, adjunct al ministrului rus de Externe, citat de site-ul agentiei Sputnik.

"Este vorba de vorbe goale, nesustinute de nicio fapta", a declarat Grigori Karasin, scrie Mediafax.ro.

"Diplomatii îsi desfasurau activitatile în conformitate cu atributiile oficiale, participând la contacte militare bilaterale", a precizat Karasin.

Peste 10.000 de persoane au murit în conflictul separatist izbuncnit în estul Ucrainei în 2014, între serviciile de securitate ucrainene si insurgenti prorusi.