Potrivit unui comunicat de presa de la Ministerul Afacerilor Externe si Integrarii Europene, acordul prevede ca cetatenii ambelor state au dreptul de a intra, tranzita, iesi si ramane pe teritoriul statului celeilalte parti contractante, fara viza, pentru o perioada de pana la 90 de zile in decurs de 6 luni de la data primei intrari.
Ecuadorul este prima tara de pe continentul latino-american care a semnat cu Republica Moldova un acord privind abolirea regimului de vize pentru toate categoriile de calatori.
Acordul a fost semnat de catre ministrul afacerilor externe si integrarii europene, Iurie Leanca, si ambasadorul Republicii Ecuador in Republica Moldova, cu sediu la Moscova, Patricio Chávez Zavala.
